Biblia sinodală · 19 de versete
1Nu te grăbi să deschizi gura ta şi inima ta să nu se pripească să scoată o vorbă înaintea lui Dumnezeu, că Dumnezeu este în ceruri, iar tu pe pământ; pentru aceasta să fie cuvintele tale puţine.
2Visurile vin din multele griji, iar glasul celui nebun din mulţimea de vorbe.
3Dacă ai făcut un jurământ lui Dumnezeu, nu pierde din vedere să-l împlineşti, că nebunii nu au nicio trecere; tu însă împlineşte ce ai făgăduit.
4Mai bine să nu făgăduieşti decât să nu împlineşti ce ai făgăduit.
5Nu îngădui gurii tale să tragă spre păcat trupul tău şi înaintea trimisului lui Dumnezeu nu spune: «A fost o rătăcire!». Pentru ce să Se mânie Dumnezeu de cuvântul tău şi să nimicească lucrul mâinilor tale?
6Căci din mulţimea grijilor se nasc visele şi deşertăciunile din prea multe cuvinte. De aceea, teme-te de Dumnezeu!
7Dacă vezi asuprirea celui sărac şi obijduirea dreptului şi a dreptăţii în cetate, nu te mira de lucrul acesta, căci peste cel mare este unul mai mare, iar Cel Atotputernic veghează peste toţi.
8Totuşi este un folos pentru ţară şi anume: un rege care să poarte grijă muncii pământului.
9Cine iubeşte banii nu se va sătura de bani, iar cel ce iubeşte bogăţia nu va avea parte de rodul ei. Şi aceasta este deşertăciune!
10Când se înmulţesc averile, sporesc şi cei ce le mănâncă şi ce folos are stăpânul lor că numai le vede?
11Dulce este somnul lucrătorului, fie că mănâncă mult, fie că mănâncă puţin, dar belşugul bogatului nu-i dă răgaz să doarmă.
12Este un rău cumplit pe care l-am văzut sub soare: bogăţii puse la o parte de stăpânul lor pentru a lui nenorocire.
13Şi dacă bogăţia se pierde dintr-o întâmplare nenorocită şi el are un copil, acestuia nu-i rămâne nimic în mână.
14Precum a ieşit din pântecele maicii sale, gol se va duce, aşa cum a venit, şi pentru munca lui el nu va primi nimic, ca să poată lua în mâna lui.
15Şi aceasta este o întâmplare nenorocită, ca să se ducă aşa cum a venit; şi ce folos că i-a fost munca în vânt?
16Mai mult încă, toată viaţa lui este întuneric şi supărare, necaz peste fire şi boală şi durere!
17Cu adevărat, iată ceea ce am văzut că este bine şi frumos: să mănânce şi să bea şi să trăiască omul bine din tot lucrul cu care se trudeşte sub soare în vremea vieţii dăruite lui de Dumnezeu, căci aceasta este partea lui.
18Şi ori de câte ori Dumnezeu dă omului bogăţii şi bunuri şi îi îngăduie să mănânce şi să-şi ia partea lui şi să se bucure de munca lui, acesta este un dar de la Dumnezeu;
19Căci el nu se gândeşte prea mult la zilele vieţii lui, fiindcă Dumnezeu îl ţine prins cu bucuria inimii lui.