Facerea 41

1La doi ani după aceea, a visat şi Faraon un vis. Se făcea că stătea lângă râu;

2Şi iată că au ieşit din râu şapte vaci, frumoase la înfăţişare şi grase la trup, şi păşteau pe mal.

3Iar după ele au ieşit alte şapte vaci, urâte la chip şi slabe la trup, şi au stat pe malul râului lângă celelalte vaci;

4Şi vacile cele urâte şi slabe la trup au mâncat pe cele şapte vaci frumoase la chip şi grase la trup; şi s-a trezit Faraon.

5Apoi iar a adormit şi a mai visat un vis: iată se ridicau dintr-o tulpină de grâu şapte spice frumoase şi pline;

6Şi după ele au ieşit alte şapte spice subţiri, seci şi pălite de vântul de răsărit;

7Şi cele şapte spice seci şi pălite au mâncat pe cele şapte spice grase şi pline. Şi s-a trezit Faraon şi a înţeles că era vis.

8Iar dimineaţa s-a tulburat duhul lui Faraon şi a trimis să cheme pe toţi magii Egiptului şi pe toţi înţelepţii lui; şi le-a povestit Faraon visul său, dar nu s-a găsit cine să-l tâlcuiască lui Faraon.

9Atunci a început mai-marele paharnic să grăiască lui Faraon şi a zis: «Îmi aduc aminte astăzi de păcatele mele:

10S-a mâniat odată Faraon pe dregătorii săi şi ne-a pus, pe mine şi pe mai-marele pitar, sub pază în casa căpeteniei gărzii.

11Atunci amândoi, şi eu şi el, am visat într-o noapte câte un vis, dar fiecare am visat vis deosebit şi cu însemnare deosebită.

12Acolo cu noi era şi un tânăr evreu, un rob al căpeteniei gărzii, şi spunându-i noi visele noastre, ni le-a tâlcuit, fiecăruia cu înţelesul lui.

13Şi cum ne-a tâlcuit el, aşa s-a şi întâmplat: eu să fiu pus iar în dregătoria mea, iar acela să fie spânzurat».

14Atunci a trimis Faraon să cheme pe Iosif. Şi scoţându-l îndată din temniţă, l-au tuns, i-au primenit hainele şi a venit la Faraon.

15Iar Faraon a zis către Iosif: «Am visat un vis şi n-are cine mi-l tâlcui. Am auzit însă zicându-se despre tine că, de auzi un vis, îl tâlcuieşti».

16Iosif însă răspunzând, a zis către Faraon: «Nu eu, ci Dumnezeu va da răspuns pentru liniştirea lui Faraon».

17A grăit apoi Faraon lui Iosif şi a zis: «Am visat că parcă stăteam pe malul râului

18Şi iată au ieşit din râu şapte vaci grase la trup şi frumoase la chip şi păşteau pe mal.

19Şi după ele au ieşit alte şapte vaci rele şi urâte la chip şi slabe la trup, cum eu n-am văzut asemenea în toată ţara Egiptului;

20Şi vacile urâte şi slabe au mâncat pe cele şapte vaci grase şi frumoase.

21Şi au intrat cele grase în pântecele lor şi nu se cunoştea că au intrat ele în pântecele acestora, căci acestea erau tot urâte la chip, ca şi mai înainte. Apoi, deşteptându-mă, am adormit iar.

22Şi am visat iar un vis că dintr-o tulpină au ieşit şapte spice pline şi frumoase.

23Şi după ele au ieşit alte şapte spice slabe, seci şi pălite de vântul de răsărit;

24Şi cele şapte spice seci şi pălite au mâncat pe cele şapte spice frumoase şi pline. Am povestit acestea magilor, dar nimeni nu mi le-a tâlcuit».

25Atunci a zis Iosif către Faraon: «Visul lui Faraon este unul: Dumnezeu a vestit lui Faraon cele ce voieşte să facă.

26Cele şapte vaci frumoase înseamnă şapte ani; cele şapte spice frumoase înseamnă şapte ani; visul lui Faraon este unul.

27Cele şapte vaci urâte şi slabe, care au ieşit după ele, înseamnă şapte ani; de asemenea şi cele şapte spice, seci şi pălite de vântul de răsărit, înseamnă şapte ani. Vor fi şapte ani de foamete.

28Iată pentru ce am spus eu lui Faraon că Dumnezeu a arătat lui cele ce voieşte să facă.

29Iată, vin şapte ani de belşug mare în tot pământul Egiptului.

30După ei vor veni şapte ani de foamete şi se va uita tot belşugul acela în pământul Egiptului şi foametea va secătui toată țara.

31Şi belşugul de altădată nu se va mai simţi în ţară, după foametea care va urma, că va fi foarte grea.

32Iar că visul s-a arătat de două ori lui Faraon, aceasta înseamnă că lucrul este hotărât de Dumnezeu şi că El se grăbeşte să-l plinească.

33Şi acum să aleagă Faraon un bărbat priceput şi înţelept şi să-l pună peste pământul Egiptului.

34Să poruncească dar Faraon să se pună supraveghetori peste ţară, ca să adune în cei şapte ani de belşug a cincea parte din toate roadele pământului Egiptului.

35Să strângă aceia toată pâinea de prisos în aceşti ani buni ce vin şi s-o adune în cetăţile pâinii, sub mâna lui Faraon, şi să o păstreze spre hrană;

36Hrana aceasta va fi de rezervă în ţară pentru cei şapte ani de foamete, care vor urma în ţara Egiptului, ca să nu piară ţara de foame».

37Aceasta a plăcut lui Faraon şi tuturor dregătorilor lui.

38Şi a zis Faraon către toţi dregătorii săi: «Am mai putea găsi, oare, un om, ca el, în care să fie duhul lui Dumnezeu?».

39Apoi a zis Faraon către Iosif: «De vreme ce Dumnezeu ţi-a descoperit toate acestea, nu se află om mai înţelept şi mai priceput decât tine.

40Să fii dar tu peste casa mea. De cuvântul tău se va povăţui tot poporul meu şi numai prin tronul meu voi fi mai mare decât tine!».

41Apoi Faraon a zis lui Iosif: «Iată, eu te pun astăzi peste tot pământul Egiptului!».

42Şi şi-a scos Faraon inelul din degetul său şi l-a pus în degetul lui Iosif, l-a îmbrăcat cu haină de vison şi i-a pus lanţ de aur împrejurul gâtului lui.

43Apoi a poruncit să fie purtat în a doua trăsură a sa şi să strige înaintea lui: «Cădeţi în genunchi!». Şi aşa a fost Iosif pus peste tot pământul Egiptului.

44Şi a zis iarăşi Faraon către Iosif: «Eu sunt Faraon! Dar fără ştirea ta, nimeni nu are să-şi mişte nici mâna sa, nici piciorul său, în tot pământul Egiptului!».

45Şi a pus Faraon lui Iosif numele Ţafnat-Paneah şi i-a dat de soţie pe Asineta, fiica lui Poti-Fera, marele preot din Iliopolis.

46Iosif era de treizeci de ani când s-a înfăţişat înaintea lui Faraon, regele Egiptului. Ieşind după aceea de la faţa lui Faraon, Iosif s-a dus să vadă toată ţara Egiptului.

47Şi a rodit pământul în cei şapte ani de belşug câte un pumn dintr-un grăunte.

48Şi a adunat Iosif în cei şapte ani, care au fost cu belşug în ţara Egiptului, toată pâinea de prisos şi a pus pâinea prin cetăţi; în fiecare cetate a strâns pâinea din ţinuturile dimprejurul ei.

49Astfel a strâns Iosif grâu mult foarte, ca nisipul mării, încât nici seamă nu se mai ţinea, căci nu se mai putea socoti.

50Dar înainte de a sosi anii de foamete, lui Iosif i s-au născut doi fii, pe care i-a născut Asineta, fata lui Poti-Fera, preotul din Iliopolis.

51Celui întâi-născut, Iosif i-a pus numele Manase, pentru că şi-a zis: «M-a învrednicit Dumnezeu să uit toate necazurile mele şi toate ale casei tatălui meu»;

52Iar celuilalt i-a pus numele Efraim, pentru că şi-a zis: «Dumnezeu m-a făcut roditor în pământul suferinţei mele».

53Iar după ce au trecut cei şapte ani de belşug, care au fost în ţara Egiptului,

54Au venit cei şapte ani de foamete, după cum spusese Iosif. Atunci s-a făcut foamete în tot pământul, dar în toată ţara Egiptului era pâine.

55Când însă a început să sufere de foame şi toată ţara Egiptului, atunci poporul a început a cere pâine la Faraon, iar Faraon a zis către toţi Egiptenii: «Duceţi-vă la Iosif şi faceţi cum vă va zice el!».

56Aşadar, fiind foamete pe toată faţa pământului, a deschis Iosif toate jitniţele şi a început a vinde pâine tuturor Egiptenilor.

57Şi veneau din toate ţările în Egipt, să cumpere pâine de la Iosif, căci foametea se întinsese peste tot pământul.