Biblia sinodală · 58 de versete
1Vă aduc aminte, fraţilor, Evanghelia pe care v-am binevestit-o, pe care aţi şi primit-o, întru care şi staţi,
2Prin care şi sunteţi mântuiţi; cu ce cuvânt v-am binevestit-o – dacă o ţineţi cu tărie, afară numai dacă n-aţi crezut în zadar.
3Căci v-am dat, întâi de toate, ceea ce şi eu am primit, că Hristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi;
4Şi că a fost îngropat şi că a înviat a treia zi, după Scripturi;
5Şi că S-a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece;
6În urmă S-a arătat deodată la peste cinci sute de fraţi, dintre care cei mai mulţi trăiesc până astăzi, iar unii au şi adormit;
7După aceea S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor;
8Iar la urma tuturor, ca unui născut înainte de vreme, mi S-a arătat şi mie.
9Căci eu sunt cel mai mic dintre apostoli, care nu sunt vrednic să mă numesc apostol, pentru că am prigonit Biserica lui Dumnezeu.
10Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; şi harul Lui care este în mine n-a fost în zadar, ci m-am ostenit mai mult decât ei toţi. Dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine.
11Deci ori eu, ori aceia, aşa propovăduim şi voi aşa aţi crezut.
12Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi că nu este înviere a morţilor?
13Dacă nu este înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat.
14Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră.
15Ne aflăm încă şi martori mincinoşi ai lui Dumnezeu, pentru că am mărturisit împotriva lui Dumnezeu că a înviat pe Hristos, pe Care nu L-a înviat, dacă deci morţii nu înviază.
16Căci dacă morţii nu înviază, nici Hristos n-a înviat.
17Iar dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credinţa voastră, sunteţi încă în păcatele voastre;
18Şi atunci şi cei ce au adormit în Hristos au pierit.
19Iar dacă nădăjduim în Hristos numai în viaţa aceasta, suntem mai de plâns decât toţi oamenii.
20Dar acum Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (*a învierii*) celor adormiţi.
21Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om şi învierea morţilor.
22Căci, precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia.
23Dar fiecare în rândul cetei sale: Hristos începătură, apoi cei ai lui Hristos, la venirea Lui,
24După aceea, sfârşitul, când Domnul va preda împărăţia lui Dumnezeu şi Tatălui, când va desfiinţa orice domnie şi orice stăpânire şi orice putere.
25Căci El trebuie să împărăţească până ce va pune pe toţi vrăjmaşii Săi sub picioarele Sale.
26Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, este moartea.
27«Căci toate le-a supus sub picioarele Lui». Dar când zice: «Că toate I-au fost supuse Lui» – învederat este că afară de Cel care I-a supus Lui toate.
28Iar când toate vor fi supuse Lui, atunci şi Fiul însuşi Se va supune Celui ce I-a supus Lui toate, ca Dumnezeu să fie toate în toţi.
29Fiindcă ce vor face cei care se botează pentru morţi? Dacă morţii nu înviază nicidecum, pentru ce se mai botează pentru ei?
30De ce mai suntem şi noi în primejdie în tot ceasul?
31Mor în fiecare zi! V-o spun, fraţilor, pe lauda pe care o am pentru voi, în Hristos Iisus, Domnul nostru.
32Dacă m-am luptat, ca om, cu fiarele în Efes, care îmi este folosul? Dacă morţii nu înviază, să bem şi să mâncăm, căci mâine vom muri!
33Nu vă lăsaţi înşelaţi. Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune.
34Treziţi-vă cum se cuvine şi nu păcătuiţi. Căci unii nu au cunoştinţă de Dumnezeu; o spun spre ruşinea voastră.
35Dar va zice cineva: Cum înviază morţii? Şi cu ce trup au să vină?
36Nebun ce eşti! Tu ce semeni nu dă viaţă, dacă nu va fi murit.
37Şi ceea ce semeni nu este trupul ce va să fie, ci grăunte gol, poate de grâu, sau de altceva din celelalte;
38Iar Dumnezeu îi dă un trup, precum a voit, şi fiecărei seminţe un trup al său.
39Nu toate trupurile sunt acelaşi trup, ci unul este trupul oamenilor şi altul este trupul dobitoacelor şi altul este trupul păsărilor şi altul este trupul peştilor.
40Sunt şi trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar alta este slava celor cereşti şi alta a celor pământeşti.
41Alta este strălucirea soarelui şi alta strălucirea lunii şi alta strălucirea stelelor. Căci stea de stea se deosebeşte în strălucire.
42Aşa este şi învierea morţilor: Se seamănă (*trupul*) întru stricăciune, înviază întru nestricăciune;
43Se seamănă întru necinste, înviază întru slavă, se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere;
44Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este şi trup duhovnicesc.
45Precum şi este scris: «Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam, cu suflet viu», iar Adam cel de pe urmă, cu duh dătător de viaţă;
46Dar nu este întâi cel duhovnicesc, ci cel firesc, apoi cel duhovnicesc.
47Omul cel dintâi este din pământ, pământesc; omul cel de-al doilea este din cer.
48Cum este cel pământesc, aşa sunt şi cei pământeşti; şi cum este cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti.
49Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, să purtăm şi chipul celui ceresc.
50Aceasta însă zic, fraţilor: Carnea şi sângele nu pot să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu, nici stricăciunea nu moşteneşte nestricăciunea.
51Iată, taină vă spun vouă: Nu toţi vom muri, dar toţi ne vom schimba,
52Deodată, într-o clipeală de ochi la trâmbiţa cea de apoi. Căci trâmbiţa va suna şi morţii vor învia nestricăcioşi, iar noi ne vom schimba.
53Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune şi acest (*trup*) muritor să se îmbrace în nemurire.
54Iar când acest (*trup*) stricăcios se va îmbrăca în nestricăciune şi acest (*trup*) muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci va fi cuvântul care este scris: «Moartea a fost înghiţită de biruinţă.
55Unde îţi este, moarte, biruinţa ta? Unde îţi este, moarte, boldul tău?».
56Şi boldul morţii este păcatul, iar puterea păcatului este legea.
57Dar să dăm mulţumire lui Dumnezeu, Care ne-a dat biruinţa prin Domnul nostru Iisus Hristos!
58Drept aceea, fraţii mei iubiţi, fiţi tari, neclintiţi, sporind totdeauna în lucrul Domnului, ştiind că osteneala voastră nu este zadarnică în Domnul.