✝ Sfetnicul AI
Înțelepciune din credință

I Paralipomena 26

Biblia sinodală · 32 de versete

1Iată acum împărţirea portarilor. Din fiii lui Core: Meşelemia, fiul lui Core, unul din fiii lui Asaf.

2Fiii lui Meşelemia au fost: întâiul născut Zaharia, al doilea Iediael, al treilea Zebadia, al patrulea Iatniel,

3Al cincilea Elam, al şaselea Iohanan, al şaptelea Elihoenai.

4Fiii lui Obed-Edom au fost: întâiul născut Şemaia, al doilea Iehozabad, al treilea Ioah, al patrulea Sacar, al cincilea Natanael,

5Al şaselea Amiel, al şaptelea Isahar, al optulea Peultai, pentru că Dumnezeu l-a binecuvântat.

6Fiului său Şemaia i s-a născut de asemenea fii, care au fost căpetenii în neamul lor, pentru că au fost oameni puternici.

7Fiii lui Şemaia au fost: Otni, Rafael, Obed şi Elzabad; fraţii lui, oameni puternici, au fost: Elihu, Semachia şi Isbacom.

8Toţi aceştia sunt dintre fiii lui Obed-Edom; ei, fiii lor şi fraţii lor, au fost oameni sârguincioşi şi la slujbă pricepuţi; au fost şaizeci şi doi din Obed-Edom.

9Meşelemia a avut optsprezece fii şi fraţi, oameni vrednici.

10Hosa, unul din fiii lui Merari, a avut fii pe Şimri, căpetenie, deşi n-a fost întâiul născut, dar tatăl său l-a pus căpetenie;

11Al doilea Hilchia, al treilea Tebalia, al patrulea Zaharia; toţi fiii şi fraţii lui Hosa au fost treisprezece.

12Aşa a fost împărţirea portarilor, după capii de familie, vrednici de slujbă, împreună cu fraţii lor, ca să slujească la templul Domnului.

13Şi au aruncat şi ei sorţi, mare şi mic, după familiile lor, pentru fiecare poartă.

14Şi pentru poarta dinspre răsărit a căzut sorţul lui Şelemia; şi lui Zaharia, fiul lui, sfetnic înţelept, i s-a aruncat sorţ şi i-a căzut sorţ pentru poarta de miazănoapte.

15Lui Obed-Edom i-a căzut poarta dinspre miazăzi; iar fiilor lui le-a căzut sorţul pentru cămări.

16Lui Şupim şi Hosa le-a căzut pentru cea dinspre apus, la porţile Şelechet, unde drumul urcă şi unde sunt străji faţă în faţă.

17Spre răsărit câte şase leviţi, spre miazănoapte câte patru, spre miazăzi câte patru, iar la cămări câte doi.

18Spre apus, în faţa pridvorului la drum, câte patru, iar la pridvor câte doi.

19Acestea sunt cetele de portari din fiii lui Core şi din fiii lui Merari.

20Iar alţii dintre leviţi, fraţii lor, păzeau vistieria templului lui Dumnezeu şi vistieria lucrurilor sfinte,

21Şi anume: Fiii lui Laedan, fiul lui Gherşon, Căpeteniile familiilor din Laedan Gherşonitul: Iehiel,

22Şi fiii lui Iehiel: Zetam şi Ioil, fratele lui, care păzeau vistieria templului lui Dumnezeu,

23Împreună cu urmaşii lui Amram Iţhar, Hebron, Uziel;

24Şebuel, fiul lui Gherşon, fiul lui Moise, era străjuitor de căpetenie al vistieriilor.

25Fratele său Eleazar avea fiu pe Rehabia; acesta a avut fiu pe Isaia; acesta a avut fiu pe Ioram; acesta a avut fiu pe Zicri, iar acesta a avut fiu pe Şelomit.

26Şelomit şi fraţii lui privegheau asupra tuturor vistieriilor lucrurilor sfinte care le hărăzise regele David, căpeteniile familiilor, căpeteniile peste mii şi peste sute şi căpeteniile de oştire.

27Din cuceriri şi prăzi ei afierosiseră pentru întreţinerea templului Domnului

28Şi tot ce afierosise Samuel prorocul şi Saul, fiul lui Chiş, Abner, fiul lui Ner, şi Ioab, fiul Ţeruiei; toate cele afierosite erau în grija lui Şelomit şi a fraţilor lui.

29Din neamul lui Iţhar, Hanania şi fiii lui erau rânduiţi la slujbele din afară ale israeliţilor, ca scriitori şi judecători.

30Din neamul lui Hebron, Haşabia şi fiii lui, oameni curajoşi, în număr de o mie şapte sute, aveau supravegherea asupra lui Israel de cealaltă parte de Iordan, spre apus, pentru tot felul de slujbe ale Domnului şi ale regelui.

31În neamul hebroniţilor, Ieria era căpetenia hebroniţilor, în neamul şi familiile lor. În anul al patruzecilea al domniei lui David ei au fost număraţi şi s-au găsit între ei bărbaţi curajoşi în Iazerul Galaadului.

32Şi fraţii lui, oameni vrednici, în număr de două mii şapte sute erau capi de familie. Pe aceştia i-a pus regele David peste triburile lui Ruben şi Gad şi peste jumătate din seminţia lui Manase, pentru toate treburile lui Dumnezeu şi ale regelui.

‹ Înapoi  ·  Toate cărțile  ·  Înainte ›
Întreabă Sfetnicul despre acest capitol
Toate rugăciunile  ·  Sfetnicul AI  ·  Confidențialitate