Biblia sinodală · 44 de versete
1Aşa au fost număraţi după neamurile lor toţi israeliţii şi iată sunt înscrişi în cartea regilor lui Israel. Iar iudeii, pentru fărădelegile lor, au fost duşi în Babilon.
2Cei dintâi locuitori care au trăit în pământurile lor, prin oraşele lui Israel, au fost israeliţii, preoţii, leviţii şi cei afierosiţi templului.
3În Ierusalim au trăit unii din fiii lui Iuda, din fiii lui Veniamin şi din fiii lui Efraim şi ai lui Manase.
4Utai, fiul lui Amihud, fiul lui Omri, fiul lui Imri, fiul lui Bani, din fiii lui Fares, fiul lui Iuda;
5Din fiii lui Şiloni: Asaia, întâiul născut, şi fiii acestuia.
6Din fiii lui Zerah: Ieuel şi fraţii lui, şase sute nouăzeci;
7Din fiii lui Veniamin: Salu, fiul lui Meşulam, fiul lui Hodavia, fiul lui Asenua
8Şi Ibneia, fiul lui Ieroham, şi Ela, fiul lui Uzi, fiul lui Micri, şi Meşulam, fiul lui Şefatia, fiul lui Reguel, fiul lui Ibneia
9Şi fraţii lor, după neamurile lor: nouă sute cincizeci şi şase. Aceşti bărbaţi erau capi de familie în neamul lor.
10Iar dintre preoţi: Iedaia, Ioiarib, Iachin
11Şi Azaria, fiul lui Hilchia, fiul lui Meşulam, fiul lui Ţadoc, fiul lui Meraiot, fiul lui Ahitub, căpetenia în casa lui Dumnezeu;
12Adaia, fiul lui Ieroham, fiul lui Paşhur, fiul lui Malchia; şi Maesai, fiul lui Adiel, fiul lui Iahzera, fiul lui Meşulam, fiul lui Meşilemit, fiul lui Imer.
13Şi fraţii lor, capi în familiile lor: o mie şapte sute şaizeci, bărbaţi de ispravă la slujbele din casa Domnului.
14Iar din leviţi: Şemaia, fiul lui Haşub, fiul lui Azricam, fiul lui Haşabia; aceştia sunt din fiii lui Merari.
15Bacbacar, Hereş, Galal şi Matania, fiul lui Mica, fiul lui Zicri, fiul lui Asaf,
16Obadia, fiul lui Şemaia, fiul lui Galal, fiul lui Iedutun; Berechia, fiul lui Asa, fiul lui Elcana, care locuia în satele netofatiţilor.
17Iar din portari: Şalum, Acub, Talmon şi Ahiman şi fraţii lor; Şalum era căpetenie.
18Aceşti portari fac strajă fiilor leviţilor până astăzi la porţile regale cele de la răsărit.
19Şalum, fiul lui Core, fiul lui Ebiasaf, fiul lui Corah, şi fraţii lui cei din neamul lui Corah, după datoria slujbei lor, aveau paza cortului, iar părinţii lor păzeau intrarea în tabăra Domnului.
20Finees, fiul lui Eleazar, fusese înainte căpetenie peste ei şi Domnul era cu el.
21Zaharia, fiul lui Meşelemia, era portar la uşa cortului adunării.
22Toţi cei aleşi ca portari la praguri erau două sute doisprezece. Ei erau înscrişi în registre după aşezările lor. Pe ei îi pusese David şi Samuel înainte-văzătorul, pentru credincioşia lor.
23Şi ei şi fiii lor ţineau strajă la uşile casei Domnului, la casa cortului.
24În patru laturi se aflau portari: la răsărit, la apus, la miazănoapte şi la miazăzi.
25Iar fraţii lor trăiau în sălaşurile lor, venind la ei din timp în timp, pentru şapte zile.
26Aceste patru căpetenii de portari leviţi erau de încredere şi tot ei aveau grija casei Domnului şi vistieriei ei.
27Împrejurul casei lui Dumnezeu ei petreceau şi noaptea, căci asupra lor era lăsată paza şi trebuia să deschidă în fiecare dimineaţă uşile.
28Unii din ei erau puşi de pază la vasele de slujbă, aşa că ei cu număr le primeau şi cu număr le dădeau.
29Altora din ei le era încredinţată cealaltă zestre şi toate lucrurile trebuitoare pentru cele sfinte: făina cea mai bună, vinul, untdelemnul şi tămâia cea mirositoare.
30Iar dintre fiii preoţilor unii pregăteau mir cu aromate.
31Matatia levitul, care era întâiul născut al lui Şalum, fiul lui Core, era pus să aibă grijă de coptul aluaturilor în tigăi.
32Unora din fraţii lor, din fiii lui Cahat, le era încredinţată pregătirea pâinilor punerii înainte, ca să le pună în fiecare zi de odihnă.
33Iar cântăreţii, cei mai de seamă din neamul leviţilor, erau liberi de ocupaţii în cămările templului, pentru că ziua şi noaptea erau îndatoraţi să se îndeletnicească cu cântarea.
34Aceştia erau cei mai de seamă între familiile leviţilor şi locuiau în Ierusalim.
35În Ghibeon locuiau: tatăl ghibeoniţilor, Ieguel, a cărui femeie se numea Maaca;
36Şi fiul lui, întâiul născut, se numea Abdon; după el venea Ţur, Chiş, Baal, Ner, Nadab,
37Ghedor, Ahio, Zaharia şi Miclot.
38Lui Miclot i s-a născut Şimeam. Şi ei trăiau lângă fraţii lor, în Ierusalim, împreună cu fraţii lor.
39Lui Ner i s-a născut Chiş; lui Chiş i s-a născut Saul, lui Saul i s-a născut Ionatan, Melchişua, Aminadab şi Eşbaal.
40Fiul lui Ionatan a fost Meribaal; lui Meribaal i s-a născut Mica.
41Fiii lui Mica au fost: Piton, Melec, Tareia şi Ahaz.
42Lui Ahaz i s-a născut Iara; lui Iara i s-au născut Alemet, Asmavet şi Zimri; lui Zimri i s-a născut Moţa.
43Lui Moţa i s-a născut Binea; Refaia, fiul lui; Eleasa, fiul lui; Aţel, fiul lui.
44Lui Aţel i s-au născut şase fii şi iată numele lor: Azricam, Bocru, Ismael, Şearia, Obadia şi Hanan. Aceştia sunt fiii lui Aţel.