✝ Sfetnicul AI
Înțelepciune din credință

I Regi 3

Biblia sinodală · 21 de versete

1Şi pruncul Samuel slujea Domnului sub povaţa preotului Eli. În zilele acelea cuvântul Domnului era rar şi nici vedeniile nu erau dese.

2Şi iată în vremea aceea, când Eli stătea culcat la locul său şi ochii lui începuseră a se închide şi nu mai putea să vadă;

3Când sfeşnicul Domnului nu se stinsese încă şi Samuel era culcat în cortul Domnului, unde era chivotul lui Dumnezeu,

4A strigat Domnul către Samuel: «Samuele, Samuele!». Iar el a răspuns: «Iată-mă!».

5Şi a alergat la Eli şi a zis: «Iată-mă! La ce m-ai chemat?». Acela însă a răspuns: «Nu te-am chemat. Du-te şi te culcă!». Şi s-a dus Samuel şi s-a culcat.

6Iar Domnul a strigat a doua oară pe Samuel: «Samuele, Samuele!». Și acesta s-a sculat şi a venit iar la Eli şi a zis: «Iată-mă! De ce m-ai chemat?». Și acela i-a zis: «Nu te-am chemat, fiul meu! Du-te înapoi şi te culcă!».

7Samuel nu cunoştea atunci glasul Domnului şi cuvântul Domnului nu i se descoperise încă.

8Dar Domnul a strigat pe Samuel şi a treia oară. Şi s-a sculat acesta şi a venit la Eli şi a zis: «Iată-mă! La ce m-ai chemat?». Atunci a înţeles Eli că Domnul cheamă pe copil.

9Şi a zis Eli către Samuel: «Du-te înapoi şi te culcă şi când Cel ce te cheamă te va mai chema, tu să zici: «Vorbeşte, Doamne, că robul Tău ascultă!». Şi s-a dus Samuel şi s-a culcat la locul său.

10Şi a venit Domnul şi a stat şi a strigat ca întâia şi ca a doua oară: «Samuele, Samuele!». Iar Samuel a zis: «Vorbeşte, Doamne, că robul Tău ascultă!».

11A zis Domnul către Samuel: «Iată, am să fac în Israel un lucru, încât cine va auzi de el, aceluia îi vor ţiui amândouă urechile.

12În ziua aceea voi face cu Eli toate câte am spus despre casa lui; toate le voi începe şi le voi sfârşi.

13Eu i-am spus că am să pedepsesc casa lui pe veci pentru vina pe care el a ştiut-o, şi anume că fiii fac nelegiuiri, dar nu i-a înfrânat.

14De aceea mă jur casei lui Eli că vina casei lui Eli nu se va şterge, nici prin jertfe, nici prin prinoase de pâine în veci».

15După aceea a adormit Samuel până dimineaţa, s-a sculat de noapte şi a deschis uşile casei Domnului. Dar Samuel s-a temut să spună lui Eli vedenia aceasta.

16Eli însă a chemat pe Samuel şi a zis: «Fiul meu Samuel!». Iar acesta a răspuns: «Iată-mă!».

17A zis Eli: «Ce ţi s-a spus? Să nu ascunzi de mine! Dumnezeu să se poarte cu tine cu toată asprimea, dacă tu vei ascunde ceva de mine din toate câte ţi s-au spus!».

18Şi i-a spus Samuel tot şi n-a ascuns nimic de el. Atunci Eli a zis: «El este Domnul; facă dar ce va binevoi!».

19Şi a crescut Samuel şi Domnul a fost cu el şi n-a rămas neîmplinit niciunul din cuvintele Lui.

20Atunci a aflat tot Israelul, de la Dan până la Beer-Şeba, că Samuel s-a învrednicit să fie proroc al Domnului.

21Şi a urmat Domnul a Se arăta în Şilo după ce Se arătase lui Samuel acolo prin cuvântul Său. Şi s-au încredinţat toţi în tot Israelul, de la o margine până la cealaltă margine a ţării, că Samuel este prorocul Domnului. Iar Eli a ajuns foarte bătrân, şi feciorii lui stăruiau pe calea lor înaintea Domnului.

‹ Înapoi  ·  Toate cărțile  ·  Înainte ›
Întreabă Sfetnicul despre acest capitol
Toate rugăciunile  ·  Sfetnicul AI  ·  Confidențialitate