Ieşirea 12

1Apoi a grăit Domnul cu Moise şi Aaron în pământul Egiptului şi le-a zis:

2«Luna aceasta să vă fie începutul lunilor, să vă fie întâia între lunile anului.

3Vorbeşte deci la toată obştea fiilor lui Israel şi le spune: În ziua a zecea a lunii acesteia să-şi ia fiecare din capii de familie un miel; câte un miel de familie să luaţi fiecare.

4Iar dacă vor fi puţini în familie, încât să nu fie de-ajuns ca să poată mânca mielul, să ia cu sine de la vecinul cel mai aproape de dânsul un număr de suflete: număraţi-vă la un miel atâţia cât pot să-l mănânce.

5Mielul să vă fie de un an, parte bărbătească şi fără meteahnă, şi să luaţi sau un miel, sau un ied,

6Să-l ţineţi până în ziua a paisprezecea a lunii acesteia şi atunci toată adunarea obştii fiilor lui Israel să-l junghie către seară.

7Să ia din sângele lui şi să ungă amândoi uşorii şi pragul cel de sus al uşii casei unde au să-l mănânce.

8Şi să mănânce în noaptea aceea carnea lui friptă la foc; dar s-o mănânce cu azimă şi cu ierburi amare.

9Dar să nu-l mâncaţi nefript de-ajuns sau fiert în apă, ci să mâncaţi totul fript bine pe foc, şi capul cu picioarele şi măruntaiele.

10Să nu lăsaţi din el pe a doua zi şi oasele lui să nu le zdrobiţi. Ceea ce va rămâne pe a doua zi să ardeţi în foc.

11Să-l mâncaţi însă aşa: să aveţi coapsele încinse, încălţămintea în picioare şi toiegele în mâinile voastre; şi să-l mâncaţi cu grabă, căci este Paştile Domnului.

12În noaptea aceea voi trece peste pământul Egiptului şi voi lovi pe tot întâiul născut în pământul Egiptului, al oamenilor şi al dobitoacelor, şi voi face judecată asupra tuturor dumnezeilor în pământul Egiptului, căci Eu sunt Domnul.

13Iar la voi sângele va fi semn pe casele în care vă veţi afla: voi vedea sângele şi vă voi ocoli şi nu va fi între voi rană omorâtoare, când voi lovi pământul Egiptului.

14Ziua aceea să fie spre pomenire şi să prăznuiţi într-însa sărbătoarea Domnului, din neam în neam; ca aşezare veşnică s-o prăznuiţi.

15Şapte zile să mâncaţi azime; din ziua întâi să depărtaţi din casele voastre dospitura, căci cine va mânca dospit din ziua întâi până în ziua a şaptea, sufletul aceluia se va stârpi din Israel.

16În ziua întâi să aveţi adunare sfântă, în ziua a şaptea iar adunare sfântă; şi în acele zile să nu faceţi niciun fel de lucru decât numai cele ce trebuie fiecăruia de mâncat, numai acelea să vi le faceţi.

17Păziţi sărbătoarea azimilor, că în ziua aceea am scos taberele voastre din pământul Egiptului; păziţi ziua aceasta în neamul vostru ca aşezământ veşnic.

18Începând din seara zilei a paisprezecea a lunii întâi şi până în seara zilei a douăzeci şi una a aceleiaşi luni, să mâncaţi pâine nedospită.

19Şapte zile să nu se afle dospitură în casele voastre; tot cel care va mânca dospit, sufletul acela se va stârpi din obştea lui Israel, fie străin sau băştinaş al pământului aceluia.

20Tot ce e dospit să nu mâncaţi, ci în toate aşezările voastre să mâncaţi azimă».

21Apoi a chemat Moise pe toţi bătrânii fiilor lui Israel şi le-a zis: «Mergeți şi vă luaţi miei după familiile voastre şi junghiaţi Paştile.

22După aceea să luaţi un mănunchi de isop şi, muindu-l în sângele strâns de la miel într-un vas, să ungeţi pragul de sus şi amândoi uşorii uşii cu sângele cel din vas, iar voi să nu ieşiţi niciunul din casă până dimineaţa;

23Căci are să treacă Domnul să lovească Egiptul; şi văzând sângele de pe pragul de sus şi de pe cei doi uşori, Domnul va trece pe lângă uşă şi nu va îngădui pierzătorului să intre în casele voastre, ca să vă lovească.

24Păziţi acestea ca un aşezământ veşnic pentru voi şi pentru copiii voştri.

25Iar după ce veţi intra în pământul pe care Domnul îl va da vouă, cum a zis, să păziţi rânduiala aceasta.

26Şi când vă vor zice copiii voştri: Ce înseamnă rânduiala aceasta?

27Să le spuneţi: Aceasta este jertfa ce o aducem de Paşti Domnului, Care în Egipt a trecut pe lângă casele fiilor lui Israel, când a lovit Egiptul, iar casele noastre le-a izbăvit». Şi s-a plecat poporul şi s-a închinat.

28Au mers deci fiii lui Israel şi au făcut toate cum poruncise Domnul lui Moise şi Aaron; aşa au făcut.

29Iar la miezul nopţii a lovit Domnul pe toţi întâi-născuţii în pământul Egiptului, de la întâi-născutul lui Faraon, care şedea pe tron, până la întâi-născutul robului, care sta în închisoare, şi pe toţi întâi-născuţii dobitoacelor.

30Şi s-a sculat noaptea Faraon însuşi, toate slugile lui şi toţi Egiptenii, şi s-a făcut bocet mare în toată ţara Egiptului, căci nu era casă unde să nu fie mort.

31În aceeaşi noapte a chemat Faraon pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: «Sculaţi-vă şi ieşiţi din pământul poporului meu! Şi voi şi fiii lui Israel! Şi duceţi-vă de faceţi slujbă Domnului Dumnezeului vostru, precum aţi zis.

32Luaţi cu voi şi oile şi boii voştri, cum aţi cerut, şi vă duceţi şi mă binecuvântaţi şi pe mine!».

33Şi sileau Egiptenii pe poporul evreu să iasă degrabă din ţara aceea, căci ziceau: «Pierim cu toţii!».

34Atunci poporul a luat pe umeri aluatul său până a nu se dospi, cu coveţile învelite în hainele lor.

35Şi făcând fiii lui Israel cum le poruncise Moise, ei au cerut de la Egipteni vase de argint şi de aur şi haine;

36Iar Domnul a dat poporului Său trecere înaintea Egiptenilor, ca să-i dea tot ce a cerut. Şi astfel au fost prădaţi Egiptenii.

37Fiii lui Israel au plecat din Ramses spre Sucot, ca la şase sute de mii de bărbaţi pedeştri, afară de copii.

38Şi a mai ieşit împreună cu ei mulţime de oameni de felurite neamuri, şi oi, şi boi, şi turme foarte mari.

39Iar din aluatul ce l-au scos din Egipt au copt azime, că nu se dospise încă, pentru că i-au scos Egiptenii şi nu putuseră zăbovi nici măcar să-şi facă de mâncare pentru drum.

40Timpul însă, cât fiii lui Israel şi părinţii lor au trăit în Egipt şi în ţara Canaan, a fost de patru sute treizeci de ani.

41Iar după trecerea celor patru sute treizeci de ani a ieşit toată oştirea Domnului din pământul Egiptului, noaptea.

42Aceasta a fost noaptea de priveghere a Domnului pentru scoaterea lor din ţara Egiptului şi pe această noapte de priveghere pentru Domnul o vor păzi toţi fiii lui Israel din neam în neam.

43După aceea a zis Domnul către Moise şi Aaron: «Rânduiala Paştelui este aceasta: Nimeni din cei de alt neam să nu mănânce din el.

44Dar tot robul cumpărat cu bani şi tăiat împrejur să mănânce din el.

45Străinul şi simbriaşul aşijderea să nu mănânce din el.

46Să se mănânce în aceeaşi casă; să nu lăsaţi pe a doua zi; carnea să nu o scoateţi afară din casă şi oasele să nu le zdrobiţi.

47Să-l prăznuiască toată obştea fiilor lui Israel.

48Iar de va veni la voi vreun străin să facă Paştile Domnului, să tai împrejur pe toţi cei de parte bărbătească ai lui şi numai atunci să-l săvârşească şi va fi ca şi locuitorul de baştină al ţării; dar tot cel netăiat împrejur să nu mănânce din el.

49O lege să fie şi pentru băştinaş şi pentru străinul ce se va aşeza la voi!».

50Şi au făcut fiii lui Israel cum poruncise Domnul lui Moise şi Aaron; aşa au făcut.

51Deci, în ziua aceea a scos Domnul pe fiii lui Israel din ţara Egiptului, cu oştirea lor.