✝ Sfetnicul AI
Înțelepciune din credință

Ieşirea 34

Biblia sinodală · 35 de versete

1Zis-a Domnul către Moise: «Ciopleşte două table de piatră, ca cele dintâi, şi suie-te la Mine în munte şi voi scrie pe aceste table cuvintele care au fost scrise pe tablele cele dintâi, pe care le-ai sfărâmat.

2Să fii gata dis-de-dimineaţă şi dimineaţă să te sui în Muntele Sinai şi să stai înaintea Mea acolo pe vârful muntelui.

3Dar nimeni să nu se suie cu tine, nici să se arate în tot muntele: nici oi, nici vite mari să nu pască împrejurul acestui munte».

4Deci a cioplit Moise două table de piatră, asemenea cu cele dintâi, şi, sculându-se dis-de-dimineaţă, a luat Moise în mâini cele două table de piatră şi s-a suit în Muntele Sinai, cum îi poruncise Domnul.

5Atunci S-a pogorât Domnul în nor, a stat acolo şi a rostit numele lui Iahve.

6Şi Domnul, trecând pe dinaintea lui, a zis: «Iahve, Iahve, Dumnezeu, iubitor de oameni, milostiv, îndelung-răbdător, plin de îndurare şi de dreptate,

7Care păzeşte adevărul şi arată milă la mii de neamuri; Care iartă vina şi răzvrătirea şi păcatul, dar nu lasă nepedepsit pe cel ce păcătuieşte; Care pentru păcatele părinţilor pedepseşte pe copii şi pe copiii copiilor până la al treilea şi al patrulea neam!».

8Atunci a căzut Moise îndată la pământ şi s-a închinat lui Dumnezeu,

9Zicând: «De am aflat bunăvoinţă în ochii Tăi, Stăpâne, să meargă Stăpânul în mijlocul nostru, căci poporul acesta e îndărătnic; dar, iartă nelegiuirile noastre şi păcatele şi ne fă moştenirea Ta!».

10Domnul însă a zis către Moise: «Iată, Eu închei legământ înaintea a tot poporul tău: Voi face lucruri slăvite, cum n-au fost în tot pământul şi la toate popoarele; şi tot poporul în mijlocul căruia te vei afla tu, va vedea lucrurile Domnului, căci înfricoşător va fi ceea ce voi face pentru tine.

11Păstrează ceea ce îţi poruncesc Eu acum: Iată, Eu voi izgoni de la faţa ta pe Amorei, pe Canaanei, pe Hetei, pe Ferezei, pe Hevei, pe Gherghesei şi pe Iebusei.

12Fereşte-te să intri în legătură cu locuitorii ţării aceleia, în care ai să intri, ca să nu fie ei o cursă între voi.

13Jertfelnicele lor să le stricaţi, stâlpii lor să-i sfărâmaţi; să tăiaţi dumbrăvile lor cele sfinţite şi dumnezeii lor cei ciopliţi să-i ardeţi în foc,

14Căci tu nu trebuie să te închini la alt dumnezeu, fără numai Domnului Dumnezeu, pentru că numele Lui este «Zelosul»; Dumnezeu este zelos.

15Nu cumva să intri în legătură cu locuitorii ţării aceleia, pentru că ei, urmând după dumnezeii lor şi aducând jertfe dumnezeilor lor, te vor pofti şi pe tine să guşti din jertfa lor.

16Şi vei lua fetele lor soţii pentru fiii tăi şi fetele tale le vei mărita după feciorii lor; şi vor merge fetele tale după dumnezeii lor şi fiii tăi vor merge după dumnezeii lor.

17Să nu-ţi faci dumnezei turnaţi.

18Sărbătoarea azimelor să o păzeşti: şapte zile, cum ţi-am poruncit Eu, să mănânci azime, la vremea rânduită în luna Aviv, căci în luna Aviv ai ieşit tu din Egipt.

19Tot întâiul născut de parte bărbătească este al Meu; asemenea şi tot întâiul născut al vacii şi tot întâiul născut al oii.

20Iar întâiul născut al asinei să-l răscumperi cu un miel, iar de nu-l vei răscumpăra, să-i frângi gâtul. Toţi întâii născuţi din fiii tăi să-i răscumperi şi nimeni să nu se înfăţişeze înaintea Mea cu mâna goală.

21Şase zile lucrează, iar în ziua a şaptea să te odihneşti; chiar în vremea semănatului şi a secerişului să te odihneşti.

22Să ţii şi sărbătoarea săptămânilor, sărbătoarea pârgei, la secerişul grâului, şi sărbătoarea strângerii roadelor, la sfârşitul toamnei.

23De trei ori pe an să se înfăţişeze înaintea Domnului Dumnezeului lui Israel toţi cei de parte bărbătească ai tăi,

24Căci când voi goni popoarele de la faţa ta şi voi lărgi hotarele tale, nimeni nu va pofti ogorul tău, de te vei sui să te înfăţişezi înaintea Domnului Dumnezeului tău de trei ori pe an.

25Să nu torni sângele jertfei Mele pe pâine dospită şi jertfa de la sărbătoarea Paştilor să nu rămână până a doua zi.

26Cele dintâi roade ale ţarinii tale să le aduci în casa Domnului Dumnezeului tău. Să nu fierbi iedul în laptele mamei sale».

27Şi a mai zis Domnul către Moise: «Scrie-ţi cuvintele acestea, căci pe cuvintele acestea închei Eu legământ cu tine şi cu Israel!».

28Moise a stat acolo la Domnul patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; şi nici pâine n-a mâncat, nici apă n-a băut. Şi a scris Moise pe table cuvintele legământului: cele zece porunci.

29Iar când se pogora Moise din Muntele Sinai, având în mâini cele două table ale legii, el nu ştia că faţa sa strălucea, pentru că grăise Dumnezeu cu el.

30Deci Aaron şi toţi fiii lui Israel, văzând pe Moise că are faţa strălucitoare, s-au temut să se apropie de el.

31Atunci i-a chemat Moise şi au venit la el Aaron şi toate căpeteniile obştei şi Moise a grăit cu ei.

32După aceasta s-au apropiat de el toţi fiii lui Israel şi el le-a poruncit tot ce-i grăise Domnul în Muntele Sinai.

33Iar după ce a încetat de a grăi cu ei, Moise şi-a acoperit faţa cu un văl.

34Când însă intra el înaintea Domnului, ca să vorbească cu El, atunci îşi ridica vălul până când ieşea; iar la ieşire spunea fiilor lui Israel cele ce i se porunciseră de către Domnul.

35Şi vedeau fiii lui Israel că fața lui Moise strălucea şi Moise îşi punea iar vălul peste faţa sa, până când intra din nou să vorbească cu Domnul.

‹ Înapoi  ·  Toate cărțile  ·  Înainte ›
Întreabă Sfetnicul despre acest capitol
Toate rugăciunile  ·  Sfetnicul AI  ·  Confidențialitate