✝ Sfetnicul AI
Înțelepciune din credință

Iezechiel 11

Biblia sinodală · 25 de versete

1Atunci m-a ridicat Duhul şi m-a dus la poarta de răsărit a templului Domnului, care este spre răsărit. Şi iată în poartă, la intrare, erau douăzeci şi cinci de oameni şi în mijlocul lor am văzut pe Iaazania, fiul lui Azur, şi pe Pelatia, fiul lui Benaia, căpeteniile poporului.

2Şi mi-a zis Domnul: «Fiul omului, iată oamenii care gândesc nelegiuirea şi care dau sfaturi rele în cetatea aceasta,

3Zicând: «Încă n-a venit vremea să ne zidim case; cetatea este cazanul, iar noi carnea».

4De aceea proroceşte, fiul omului, proroceşte împotriva lor!».

5Atunci S-a pogorât peste mine Duhul Domnului şi mi-a zis: «Spune: Aşa grăieşte Domnul: Casa lui Israel, cele ce ziceţi voi şi cele ce vă vin în minte le ştiu.

6Mulţi aţi ucis voi în cetatea aceasta şi aţi umplut uliţele ei de trupuri.

7De aceea aşa zice Domnul Dumnezeu: Ucişii pe care i-aţi îngropat în ea sunt carnea, iar ea e căldarea. Pe voi însă vă voi scoate din ea.

8Voi vă temeţi de sabie, şi sabie voi aduce asupra voastră, zice Domnul Dumnezeu.

9Vă voi scoate din ea, vă voi da pe mâna străinilor şi vă voi judeca.

10De sabie veţi cădea; la hotarele lui Israel vă voi judeca, şi veţi cunoaşte că Eu sunt Domnul.

11Cetatea aceasta nu va fi pentru voi cazan, nici voi nu veţi fi pentru ea carne; la hotarele lui Israel vă voi judeca;

12Şi veţi cunoaşte că Eu sunt Domnul, că nu v-aţi purtat după poruncile Mele, nici legile Mele nu le-aţi împlinit, ci v-ați purtat după obiceiurile neamurilor care vă înconjoară».

13Pe când proroceam eu, Pelatia, fiul lui Benaia, a murit. Atunci eu am căzut cu faţa la pământ şi am strigat cu glas mare, zicând: «O, Doamne Dumnezeule, oare voieşti să pierzi ce a mai rămas lui Israel?».

14Atunci a fost către mine cuvântul Domnului şi mi-a zis:

15«Fiul omului, aceştia sunt fraţii tăi, fraţii tăi de un sânge cu tine, şi toată casa lui Israel, cărora locuitorii Ierusalimului le zic: «Depărtaţi-vă de Domnul! Ţara asta nouă ni s-a dat de moştenire».

16La aceasta să zici: Aşa zice Domnul Dumnezeu: Deşi i-am depărtat printre popoare şi deşi i-am risipit prin ţări, totuşi voi fi pentru ei un locaş sfânt în acele ţări unde îi voi risipi.

17După aceea zi: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Vă voi aduna de prin popoare şi vă voi întoarce de prin ţările unde sunteţi risipiţi şi vă voi da pământul lui Israel.

18Atunci vor veni acolo şi vor depărta din el toate urâciunile şi toţi idolii.

19Şi le voi da aceeaşi inimă şi duh nou voi pune în ei; voi scoate din trupul lor inima cea de piatră şi le voi da inimă de carne,

20Ca să urmeze poruncile Mele şi legile să le păzească şi să le împlinească; vor fi poporul Meu, iar Eu le voi fi Dumnezeu.

21Celor a căror inimă este legată de idolii lor şi de urâciunile lor le voi cere socoteală de purtarea lor», zice Domnul Dumnezeu.

22Atunci heruvimii şi-au întins aripile şi roţile erau lângă ei, iar slava Dumnezeului lui Israel, sus, deasupra lor.

23Apoi slava Domnului s-a ridicat din mijlocul cetăţii şi a stat deasupra muntelui, care se află spre răsărit de cetate.

24Atunci iar m-a luat Duhul şi m-a dus în Caldeea, la cei robiţi, cuprins de vedeniile ce le aveam prin Duhul lui Dumnezeu. Şi vedenia pe care o văzusem s-a depărtat de la mine.

25Şi am spus celor ce au fost duşi în robie toate cuvintele Domnului, pe care mi le descoperise El.

‹ Înapoi  ·  Toate cărțile  ·  Înainte ›
Întreabă Sfetnicul despre acest capitol
Toate rugăciunile  ·  Sfetnicul AI  ·  Confidențialitate