✝ Sfetnicul AI
Înțelepciune din credință

Iezechiel 18

Biblia sinodală · 32 de versete

1Şi a mai fost cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis:

2«Pentru ce spuneţi voi în ţara lui Israel pilda aceasta şi ziceţi: Părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li s-au strepezit dinţii?

3Precum este adevărat că Eu sunt viu, zice Domnul Dumnezeu, tot aşa este de adevărat că pe viitor nu se va mai grăi pilda aceasta lui Israel.

4Că iată toate sufletele sunt ale Mele; cum este al Meu sufletul tatălui, tot aşa şi sufletul fiului; sufletul care a greşit va muri.

5De este cineva drept şi face judecată şi dreptate;

6De nu mănâncă jertfit în munte şi spre idolii casei lui Israel nu-şi întoarce ochii săi; femeia aproapelui său nu o necinsteşte şi de femeie nu se apropie în timpul perioadei ei de necurăţie;

7Pe nimeni nu strâmtorează şi datornicului îi întoarce zălogul, furt nu face, celui flămând îi dă din pâinea sa şi pe cel gol îl îmbracă cu haină;

8Banii săi cu camătă nu-i dă şi camătă nu ia; de la nedreptate mâinile şi le stăpâneşte şi judecata dintre un om şi altul o face cu dreptate;

9De se poartă după poruncile Mele şi legile Mele cu credincioşie le păzeşte, acela este drept şi fără îndoială viu va fi, zice Domnul Dumnezeu.

10Dar de i s-a născut fiu hoţ, care varsă sânge sau face ceva de felul acesta,

11Şi care nu urmează calea tatălui său, ci mănâncă cele jertfite în munţi, necinsteşte femeia aproapelui său;

12Pe sărac şi pe lipsit îl apasă, răpeşte avutul altuia şi zălogul nu-l întoarce; îşi ridică ochii la idoli şi face ticăloşii;

13Banii şi-i dă cu dobândă şi ia camătă; unul ca acesta va trăi oare? Nu! De va face asemenea ticăloşii nu va trăi, ci sigur va muri şi sângele lui va fi asupra lui.

14Iar de i s-a născut un fiu, care, văzând păcatele, văzând toate câte le-a făcut tatăl său, el se păzeşte şi nu face nimic asemenea;

15În munţi nu mănâncă jertfe idoleşti, nu-şi ridică ochii spre idolii cei mincinoşi ai casei lui Israel şi femeia aproapelui său nu o necinsteşte;

16Pe nimeni nu apasă, zălog nu ia şi avutul altuia nu-l risipeşte; celui flămând îi dă din pâinea sa, cu haina sa îmbracă pe cel gol;

17Pe sărac nu asupreşte, nu ia nici camătă, nici dobândă; poruncile Mele le păzeşte şi se poartă după legile Mele; acest om nu va muri pentru nedreptăţile părintelui său, ci în veci va trăi.

18Iar tatăl său, pentru că a apăsat pe alţii, a răpit ceea ce era al fratelui său şi a făcut în poporul său ceea ce nu era îngăduit, iată va muri pentru nedreptatea sa.

19Dar veţi zice: Pentru ce fiul să nu poarte nedreptatea tatălui său? Pentru că fiul a făcut ceea ce era drept şi legiuit şi toate legile Mele le-a ţinut şi le-a împlinit; de aceea va trăi.

20Sufletul care păcătuieşte va muri. Fiul nu va purta nedreptatea tatălui, şi tatăl nu va purta nedreptatea fiului. Celui drept i se va socoti dreptatea sa, iar celui rău, răutatea sa.

21Dar dacă cel rău se întoarce de la nelegiuirile sale pe care le-a făcut şi păzeşte toate legile Mele şi face ceea ce e bun şi drept, el va trăi şi nu va muri.

22Nu se vor pomeni deloc nelegiuirile pe care el le va fi făcut, ci va trăi pentru dreptatea pe care va fi făcut-o.

23Oare voiesc Eu moartea păcătosului, zice Domnul Dumnezeu – şi nu mai degrabă să se întoarcă de la căile sale şi să fie viu?

24Dar şi dreptul, dacă se va abate de la dreptatea sa şi se va purta cu nedreptate şi va face toate acele ticăloşii pe care le face nelegiuitul, va fi el oare viu? Toate faptele lui bune, pe care le va fi făcut, nu se vor pomeni, ci pentru nelegiuirea sa, pe care va fi făcut-o, şi pentru păcatele sale, pe care le-a săvârşit, va muri.

25Dar voi ziceţi: «Calea Domnului nu este dreaptă». Ascultaţi, casa lui Israel: Oare calea Mea nu este dreaptă, sau nu sunt drepte căile voastre?

26Dacă cel drept se abate de la dreptatea sa şi face nelegiuire şi din pricina aceasta moare, apoi el moare pentru nelegiuirea sa, pe care a făcut-o.

27Şi cel nelegiuit, dacă se întoarce de la nelegiuirea sa, pe care a făcut-o şi face judecată şi dreptate, îşi întoarce sufletul său la viaţă;

28Căci el a văzut şi s-a întors de la toate nelegiuirile sale, pe care le-a făcut; de aceea va fi viu şi nu va muri.

29Însă casa lui Israel zice: «Calea Domnului nu este dreaptă». Casa lui Israel, oare calea Mea nu este dreaptă, sau nu sunt drepte căile voastre?

30De aceea vă voi judeca pe voi din casa lui Israel, pe fiecare după căile sale, zice Domnul Dumnezeu; pocăiţi-vă şi vă întoarceţi de la toate nelegiuirile voastre, ca necredinţa să nu vă fie piedică.

31Lepădaţi de la voi toate păcatele voastre cu care aţi greşit şi vă faceţi o inimă nouă şi un duh nou. De ce să muriţi voi, casa lui Israel?

32Căci Eu nu voiesc moartea păcătosului, zice Domnul Dumnezeu; întoarceţi-vă deci şi trăiţi!».

‹ Înapoi  ·  Toate cărțile  ·  Înainte ›
Întreabă Sfetnicul despre acest capitol
Toate rugăciunile  ·  Sfetnicul AI  ·  Confidențialitate