Biblia sinodală · 20 de versete
1După aceea m-a scos spre curtea cea din afară spre miazănoapte şi m-a dus la camerele din faţa curţii, din faţa clădirii, spre miazănoapte,
2La acel loc care este spre poarta de miazănoapte a curţii dinăuntru şi care are în lungime o sută de coţi, iar în lăţime cincizeci de coţi;
3Adică în dreptul locului de douăzeci de coţi al curţii dinăuntrul şi în dreptul caldarâmului curţii din afară, unde era o galerie cu trei rânduri în faţa altei galerii cu trei rânduri.
4Pe dinaintea camerelor era un loc de trecere de zece coţi lat şi de o sută de coţi lung. Uşile erau spre miazănoapte.
5Camerele cele de sus erau mai strâmte decât cele de jos şi cele de la mijloc ale clădirii, pentru că galeriile le răpeau o parte din întinderea lor.
6Ele aveau trei caturi, dar nu aveau stâlpi ca în curte. De aceea, plecând de la pământ, camerele de sus erau mai strâmte decât cele de jos şi decât cele de la mijloc.
7Zidul din afară, paralel cu camerele, dinspre curtea cea din afară, din faţa camerelor, avea în lungime cincizeci de coţi,
8Pentru că şi camerele dinspre curtea cea din afară aveau o lungime tot numai de cincizeci de coţi. Şi aceste două clădiri care erau în dreptul templului aveau o sută de coţi.
9Iar de jos, intrarea la aceste camere era dinspre răsărit, cum veneai din curtea cea din afară.
10Se aflau de asemenea camere şi în lungul zidului curţii dinăuntru, din partea dinspre miazăzi, în faţa curţii şi a clădirii templului;
11Dinaintea lor era un loc de trecere întocmai ca şi la camerele cele dinspre miazănoapte şi avea aceeaşi lungime ca şi acelea şi aceeaşi lăţime; toate ieşirile lor, întocmirea lor şi uşile lor erau la fel;
12Tot aşa era şi cu uşile camerelor de la miazăzi. Apoi era o uşă de la capătul locului de trecere, ce mergea de-a lungul zidului drept spre răsărit.
13Şi mi-a zis bărbatul acela: «Camerele dinspre miazănoapte şi camerele dinspre miazăzi, care sunt în faţa curţii, sunt camere sfinte, în care preoţii care se apropie de Domnul mănâncă cele mai sfinte jertfe; tot acolo pun ei cele mai sfinte jertfe şi prinosul de pâine, jertfă pentru păcat şi jertfă pentru vină, căci acesta este loc sfânt.
14Când preoţii intră acolo, nu se cuvine să iasă din acest loc sfânt în curtea cea din afară, până nu lasă acolo hainele lor cu care au fost îmbrăcaţi la slujbă, că acestea sunt sfinţite; ei trebuie să se îmbrace cu alte haine şi numai după aceea să iasă la popor».
15După ce a isprăvit el de măsurat templul şi curţile cele dinăuntrul zidurilor, m-a scos pe poarta dinspre răsărit şi a început să măsoare împrejur.
16Şi a măsurat latura cea dinspre răsărit cu prăjina de măsurat şi a găsit în total cinci sute de coţi.
17Pe latura de miazănoapte cu aceeaşi prăjină a măsurat cinci sute de coţi.
18Pe latura de miazăzi a măsurat cu prăjina de măsurat tot cinci sute de coţi.
19Apoi, apucând pe latura de apus, a măsurat cu prăjina de măsurat cinci sute de coţi.
20A măsurat în cele patru laturi zidul de jur împrejurul locaşului sfânt; lungimea era de cinci sute de coţi şi lăţimea de cinci sute de coţi; zidul acesta despărţea locul sfânt de cel ce nu este sfânt.