II Macabei 15

1Iar Nicanor, aflând că cei care erau cu Iuda sunt în locurile cele dimprejurul Samariei, a făcut sfat, ca în ziua de odihnă, fără nici o frică, să meargă cu război împotriva lor.

2Ci Evreii, care de nevoie mergeau cu Nicanor, ziceau: «Să nu-i pierzi nicidecum aşa sălbatic şi barbar, ci cinsteşte ziua pe care mai înainte a sfinţit-o şi a cinstit-o Cel care vede toate».

3Iar de trei ori nelegiuitul acela păgân a întrebat: «Oare este în cer Puternic, care să fi poruncit a se ţine ziua de odihnă?».

4Şi ei, răspunzând, au zis: «Domnul cel viu, Acela este puternicul Cel din cer, Care a poruncit să nu se lucreze în ziua a şaptea».

5Iar celălalt a zis: «Şi eu sunt puternic pe pământ, care poruncesc a lua arme şi a plini lucrurile regelui». Însă n-a ajuns să-şi poată împlini sfatul său nelegiuit.

6Deci Nicanor, cu toată semeţia, înălţându-se, socotea să facă biruinţă de pomină asupra lui Iuda.

7Dar Iuda Macabeul neîncetat, cu toată nădejdea, credea că va avea ajutor de la Domnul.

8Şi îndemna pe cei care erau cu sine să nu se sperie de venirea neamurilor, ci aducându-şi aminte de ajutoarele cele de mai înainte, care li s-au făcut din cer şi acum să aştepte de la Cel Atotputernic biruinţă şi ajutor.

9Şi-i mângâia din lege şi din proroci şi aducându-le aminte de războaiele pe care mai înainte le-au purtat, mai cu osârdie i-a îmbărbătat.

10Şi aşa întărâtându-i cu mânie, împreună le-a arătat că neamurile n-au ţinut alianţa şi au călcat jurământul.

11Şi pe fiecare dintr-înşii nu atât cu scuturi şi cu arme îl întărea, cât îl îndemna cu cuvinte foarte bune, iar la urmă le-a spus şi un vis vrednic de credinţă, prin care pe toţi i-a făcut voioşi.

12Iar vederea visului astfel era: Că Onia, care fusese arhiereu, om bun, blând, cucernic la chip şi cu obiceiuri bune şi la vorbă cuvios, care din pruncie s-a nevoit întru toate lucrurile faptei bune, cu mâinile întinse se ruga pentru toată adunarea Evreilor.

13După aceasta s-a arătat un bărbat cu cărunteţe și cu slavă minunată şi preacuvioasă mărire era împrejurul lui.

14Şi a grăit Onia, zicând către Iuda: Acesta este iubitorul de fraţi, prorocul lui Dumnezeu Ieremia, care mult se roagă pentru popor şi pentru sfânta cetate.

15Iar Ieremia a întins dreapta şi a dat lui Iuda sabia de aur şi i-a zis acestea:

16Ia această sfântă sabie, care este dar de la Dumnezeu, prin care vei surpa pe vrăjmaşi.

17Deci mângâindu-se cu aceste cuvinte foarte bune ale lui Iuda, care putea aprinde inimile voinicilor şi spre vitejie a le îmbărbăta, a socotit să nu tabere, ci vitejeşte să năvălească şi bărbăteşte să se apuce şi să se bată, ca să se aleagă lucrul; pentru că şi cetatea şi sfintele şi templul Domnului erau în primejdie.

18Iar de femei şi de prunci şi de fraţi şi de rudenii mai puţină grijă aveau; frica cea mai mare şi cea mai dintâi le era pentru sfântul locaş.

19Însă cei care erau în cetate, foarte îngrijoraţi erau şi tulburaţi pentru cei care aveau să poarte războiul.

20Şi toţi aşteptau acum sfârşitul apropiat, fiindcă se apropiaseră vrăjmaşii şi îşi aşezară armata în linie de bătaie, îşi puseseră elefanţii la loc bun şi împărţiseră călărimea la dreapta şi la stânga.

21Iar Macabeu, văzând venirea oştirii şi gătirea armelor cea de multe feluri şi sălbăticiunea elefanţilor, a întins mâinile spre cer şi s-a rugat Domnului şi păzitorului Celui care face minuni, cunoscând că nu în arme este biruinţa, ci, precum El Însuşi judecă, dă celor vrednici biruinţă.

22Şi rugându-se, aşa a zis: «Tu, Doamne, ai trimis pe îngerul Tău în zilele lui Iezechia, regele lui Iuda, şi a ucis din tabăra lui Sanherib ca la o sută optzeci şi cinci de mii.

23Şi acum, Stăpânitorule al cerurilor, trimite înger bun înaintea noastră, care să fie spre frică şi spre cutremur,

24Ca de mărirea braţului Tău să se înfricoşeze cei care cu hulă vin asupra sfântului Tău popor». Şi aceste cuvinte i-au fost toată rugăciunea.

25Nicanor şi cei care erau cu el, veneau cu trâmbiţe şi cu cântece.

26Iar Iuda şi cei care erau cu el, cu chemare şi cu rugăciuni s-au luptat cu vrăjmaşii.

27Şi cu mâinile oştindu-se, iar cu inimile rugându-se către Dumnezeu, au doborât treizeci şi cinci de mii, veselindu-se foarte mult de această măreaţă arătare a lui Dumnezeu.

28Iar încetând războiul şi cu bucurie întorcându-se, au cunoscut că Nicanor, îmbrăcat cu toate armele sale, a căzut.

29Şi făcându-se strigare şi vălmăşag, au binecuvântat pe Cel Puternic în graiul părinţilor.

30Şi a poruncit Iuda, cel care în tot chipul era gata cu trupul şi cu sufletul a muri pentru cetăţeni, şi din tinereţea sa a păzit bunăvoinţa către cei de o lege, ca să taie capul lui Nicanor şi mâna cu braţ cu tot şi să le aducă în Ierusalim.

31Şi după ce a sosit acolo, chemând pe cei de o lege cu sine şi pe preoţi punându-i înaintea jertfelnicului, a chemat pe cei care erau în cetate.

32Şi le-a arătat capul nelegiuitului Nicanor şi mâna celui rău hulitor, pe care cu semeţie o întinsese asupra casei celei sfinte a Atotputernicului.

33Şi limba răului credincios Nicanor a poruncit să o taie şi să o facă bucăţi mărunte şi să o dea păsărilor; iar în faţa sfântului locaş, să spânzure braţul răufăcătorului.

34Şi toţi căutând la cer, au binecuvântat pe Domnul Dumnezeu, zicând: Bine este cuvântat Cel care a păzit locul Său neîntinat.

35Capul lui Nicanor l-a spânzurat pe zidul cetăţii, ca să-l vadă toţi şi să cunoască cum că este adevărat semn al ajutorului lui Dumnezeu.

36Şi au hotărât toţi într-un cuget să nu lase neînsemnată ziua aceasta;

37Ci serbarea ei să fie în ziua a treisprezecea a lunii a douăsprezecea, care în limba siriană se zice Adar, cu o zi mai înainte de ziua lui Mardoheu.

38Deci cele ce au fost cu Nicanor aşa s-au întâmplat şi din vremurile acelea au stăpânit Evreii cetatea Ierusalimului; iar eu voi sfârşi aici cuvântul.

39Şi de este bine întocmit şi cum se cuvine, aceasta şi eu am vrut; iar de este cu ponosuri şi de mijloc, eu unul am făcut tot ce am putut.

40Că precum a bea numai vin sau numai apă, nepotrivit lucru este, pe când vinul amestecat cu apă este dulce şi desfătează, tot aşa şi meşteşugul de a orândui istorisirea încântă urechile celor ce citesc. Iar aici să fie sfârşitul.