III Macabei 2

1Iar Simon arhiereul, îngenunchind înaintea templului şi cu cuviinţă întinzându-şi mâinile, s-a rugat aşa:

2«Doamne! Doamne, Împăratul cerurilor şi Stăpânul a toată făptura, Cel sfânt între sfinţi, singur Stăpânitor, Atotţiitor, caută spre noi, cel care suntem asupriţi de păgânul cel nelegiuit care este înfierbântat de îndrăzneală şi de putere,

3Că Tu eşti Cel Care ai făcut toate şi toate le stăpâneşti; Doamne, drept eşti, Cel care judeci pe cei care cu semeţie şi cu trufie se poartă.

4Tu pe cei care mai înainte au făcut strâmbătate, între care şi uriaşi erau, care întru vitejie şi întru îndrăzneală nădăjduiau, i-ai pierdut, aducând peste ei apă nemăsurată.

5Tu pe Sodomenii cei semeţi şi cuprinşi cu vădită şi cu nespusă răutate, cu foc şi cu pucioasă i-ai ars, pildă dându-i urmaşilor.

6Tu, pe îndrăzneţul Faraon, care pe Israel, poporul Tău cel sfânt, l-a robit, cu multe şi osebite munci ispitindu-l, ai arătat puterea Ta.

7Şi după aceasta, ai arătat puterea Ta cea mare, când l-ai înecat în fundul mării, în timp ce gonea el după poporul Tău cu care şi cu mulţime de gloate; iar pe cei care au crezut întru Tine, Cel care stăpâneşti peste toată făptura, întregi i-ai trecut, care, cunoscând lucrul mâinilor Tale, Te-au lăudat pe Tine Cel Atotţiitor.

8Tu, Împărate, Cel care ai zidit acest pământ nemărginit şi nemăsurat, ales-ai cetatea aceasta şi ai sfinţit locul acesta spre numele Tău, Tu, Cel care nu ai trebuinţă de nimic şi l-ai preamărit cu strălucita arătare, înălţându-l spre slava marelui şi preacinstitului Tău nume.

9Şi, iubind casa lui Israel, ai făgăduit că oricând, abătându-ne noi de la Tine, ne va cuprinde strâmtorarea şi venind în locul acesta să ne rugăm, vei asculta rugăciunea noastră.

10Şi cu adevărat credincios şi adevărat eşti, că de multe ori, când erau în nevoie părinţii noştri, întru smerenia lor le-ai ajutat şi i-ai izbăvit de mari nevoi.

11Iată dar acum, Împărate sfinte, pentru păcatele noastre cele multe și mari, ne asuprim şi suntem supuşi vrăjmaşilor noştri şi părăsiţi întru neputinţe.

12Şi într-această cădere a noastră, îndrăzneţul şi nelegiuitul acesta se nevoieşte ca să ocărască locul cel sfânt, pe care l-ai ales pe pământul acesta numelui Tău celui slăvit.

13Că locaşul Tău este cerul cerului, la care oamenii nu se pot apropia; dar Tu ai binevoit, întru slava Ta, să sfinţeşti locul acesta pentru poporul Tău Israel.

14Nu aduce peste noi răzbunarea Ta prin necuraţii aceştia, nici ne pedepsi pe noi, prin cei nelegiuiţi, ca să nu se laude cei fără de lege întru mânia lor, nici să se veselească întru trufia limbii lor, zicând: «Noi am călcat casa sfinţeniei, cum se calcă locaşul urâciunilor».

15Şterge păcatele noastre şi risipeşte greşelile noastre şi arată mila Ta în ceasul acesta, degrabă să ne întâmpine pe noi îndurările Tale şi pune laudă în gura celor care au căzut şi s-au zdrobit cu sufletele, fă-ne nouă pace».

16Iar atotvăzătorul Dumnezeu, Cel decât toate mai sfânt, întru sfânt locaşul Său auzind rugăciunea cea după lege făcută, pe semeţul şi îndrăzneţul acela trufaş, foarte l-a lovit,

17Încoace şi încolo clătinându-l pe el, cum se clatină trestia de vânt, încât zăcea pe pământ neputând face nimic şi era cu mădularele slăbănoage şi nici a grăi nu putea, cu dreaptă judecată fiind certat.

18Deci prietenii şi păzitorii trupului lui văzând acea iute bătaie care l-a apucat, temându-se ca să nu fie lipsit de viaţă, degrabă l-au scos afară, spăimântaţi de nespusă frică.

19Iar după câtăva vreme, trezindu-se, nicidecum nu s-a pocăit după acea bătaie, ci cuvinte amare şi îngrozitoare grăind, s-a dus.

20Şi sosind în Egipt şi adăugând răutăţile cu ajutorul tovarăşilor celor lepădaţi de toată dreptatea, pe care mai înainte i-am arătat,

21Nu s-a îndestulat numai cu acele nenumărate nelegiuiri, ci şi la atâta îndrăznire a venit, încât în toate locurile grăia blesteme asupra poporului şi mulţi din prieteni, văzând gândul regelui, căutau să-i facă voia.

22Că îşi pusese în gând regele ca asupra poporului iudeu să dea hulă, şi ridicând la turnul cel de lângă curte stâlp, a săpat pe el scrisoare,

23Ca niciunul din cei care nu aduc jertfă să nu intre în templele lor şi toţi Iudeii să fie scrişi de-a valma cu poporul de rând şi să fie trecuţi la un loc cu băştinaşii; iar cei care ar răspunde împotrivă, cu sila luându-i, să-i omoare.

24Pe cei înscrişi să-i însemne cu foc, cu semnul lui Dionisie, încrustându-le pe trup frunză de iederă şi trecându-i astfel în rândul celor care au dreptul să fie cruţaţi.

25Însă ca să nu se vadă cum că tuturor este vrăjmaş, a scris dedesubt: «Că de vor voi unii dintre ei să petreacă între cei care sunt aleşi spre slujbele jertfelor, aceştia să aibă aceleaşi drepturi ca şi Alexandrinii».

26Deci unii din cetate, urând rânduielile bunei credinţe ale cetăţii, lesne s-au dat pe sine, ca şi cum mare cinste ar dobândi petrecerea ce vor avea cu regele.

27Iar cei mai mulţi, cu vitejesc suflet întărindu-se, nu s-au despărţit de buna credinţă, ci, cu bani răscumpărându-şi viaţa, fără de frică se nevoiau a scăpa de la înscriere, bună nădejde având că le va veni apărare.

28Şi de cei care se depărtau de la ei se scârbeau şi ca pe nişte vrăjmaşi neamului lor îi judeca şi îi lipsea de petrecerea cea de obşte şi de ajutor.