Iov 15

1Atunci Elifaz, din Teman, a răspuns şi a zis:

2«Este oare cinstit pentru înţelept să răspundă cu cuvinte uşuratice şi să-şi umple pieptul cu suflarea vântului de răsărit?

3I se cuvine lui să judece cu vorbe seci şi prin cuvântări care n-au nicio noimă?

4Tu mergi atât de departe, încât desfiinţezi cucernicia şi nesocoteşti rugăciunea înaintea lui Dumnezeu.

5Nelegiuirea ta insuflă gura ta şi tu împrumuţi vorbirea ta de la cei vicleni.

6Chiar gura ta te osândeşte şi nu eu, chiar buzele tale sunt martore împotriva ta.

7Nu cumva eşti tu cel dintâi om care s-a născut? Venit-ai tu pe lume mai înainte decât munţii?

8Ai stat tu de sfat cu Dumnezeu şi te-ai făcut tu stăpân pe toată înţelepciunea?

9Ce ştii tu pe care să nu-l ştim şi noi? Ce pricepi tu şi noi nu pricepem?

10Printre noi se află oameni vechi de zile, bătrâni mai în vârstă decât tatăl tău.

11Ţi se pare puţin lucru mângâierile în numele lui Dumnezeu şi cuvintele spuse cu blândeţe?

12De ce te laşi târât de inima ta şi de ce priveşti aşa trufaş cu ochii tăi?

13De ce întorci spre Dumnezeu mânia ta şi dai drumul din gura ta la astfel de cuvântări?

14Ce este omul ca să se creadă curat, şi cel născut din femeie, ca să se creadă neprihănit?

15Dacă Dumnezeu nu are încredere în sfinţii Săi şi dacă cerurile nu sunt destul de curate înaintea ochilor Săi,

16Cu atât mai puţin o făptură urâcioasă şi stricată cum este omul cel ce bea nedreptatea ca apa.

17Vreau să-ţi dau o învăţătură, ascultă-mă; şi ceea ce am văzut vreau să-ţi aduc la cunoştinţă;

18Ceea ce înţelepţii au vestit fără să ascundă nimic, precum au auzit de la părinţii lor,

19Atunci când țara le-a fost dată numai lor şi niciun străin nu se aşezase încă printre ei.

20Nelegiuitul se chinuieşte în toate zilele vieţii sale şi de-a lungul anilor hărăziţi celui tiran.

21Glasuri îngrozitoare fac larmă în urechile lui; în mijlocul păcii, i se pare că un ucigaş se năpusteşte asupra lui.

22El nu mai nădăjduieşte să mai iasă din întuneric şi îşi simte capul mereu sub sabie.

23Se şi vede aruncat de mâncare vulturilor, fiindcă ştie că prăpădul lui este fără întârziere.

24Ziua întunericul îl înspăimântă. Zbuciumul şi tulburarea îl strâng la mijloc şi se aruncă asupra-i gata de împresurare,

25Fiindcă a îndrăznit să-şi îndrepte mâna împotriva lui Dumnezeu şi să facă pe viteazul faţă de Cel Atotputernic;

26Fiindcă a îndrăznit să năvălească împotriva Lui cu gâtul întins şi la adăpostul scuturilor sale groase şi rotunde.

27Chipul lui i se ascundea în grăsime şi osânza stătea grea pe coapsele lui,

28Şi sălăşluia în cetăţi pustiite, în case în care nu mai stătea nimeni, fiindcă ameninţau să se prăbuşească.

29Nu va aduna bogăţie şi ce are nu va ţine mult, iar umbra lui nu se va lungi pe pământ.

30Nu va mai putea să iasă din întuneric. Focul va mistui ramurile sale şi vijelia va mătura florile lui;

31Să nu se creadă în minciună, fiindcă ştim că e deşertăciune.

32Vrejul său se va ofili mai înainte de vreme şi mlădiţa sa nu va da muguri verzi.

33Ca viţa mănată, va lăsa să cadă rodul său şi la fel ca măslinul va împrăştia florile sale.

34Fiindcă ceata celui rău la inimă va fi lăsată stearpă şi focul mistuie corturile cu bogăţii de jaf.

35Ei zămislesc răutatea şi nasc nelegiuirea, dar cu aceasta pântecele lor dospeşte înşelăciunea».