✝ Sfetnicul AI
Înțelepciune din credință

Isaia 24

Biblia sinodală · 23 de versete

1Iată, Domnul pustieşte pământul şi îl preface în deşert, răstoarnă faţa lui şi împrăştie pe locuitori.

2Şi preotului i se întâmplă ca şi poporului, stăpânului ca şi robului, slugii ca şi stăpânei sale; vânzătorului ca şi cumpărătorului, celui care dă cu împrumut ca şi celui care se împrumută, datornicului ca şi cel căruia îi este dator.

3Pământul va fi pustiit, el va fi jefuit, că Domnul a grăit cuvântul acesta.

4Pământul este în chin şi sleit, lumea tânjeşte şi se istoveşte, cerul împreună cu pământul vor pieri.

5Pământul este pângărit sub locuitorii lui, căci ei au călcat legea, au înfrânt orânduiala şi legământul stricatu-l-au pe veci!

6Pentru aceasta, blestemul mistuie pământul şi locuitorii îndură pedeapsa lor; drept aceea cei ce locuiesc pe pământ sunt mistuiţi, iar oamenii rămaşi sunt puţini la număr!

7Via tânjeşte, viţele sale sunt firave, cei cu inima veselă suspină.

8Glasul cel plin de veselie al lirei a încetat, chiotele zgomotoase nu mai sunt, încetat-a glasul harpei.

9La cântec nu se mai bea, şi amar este vinul pentru băutor.

10Cetatea pustiită este în ruină, intrarea fiecărei case este închisă.

11Pe uliţă lumea strigă: «Nici un strop de vin!». Nu mai este bucurie, veselia este izgonită de pe pământ.

12În cetate au rămas numai dărâmături, porţi sfărâmate şi stricate.

13Aşa se va întâmpla în mijlocul acestui ţinut, înăuntrul popoarelor, ca şi când se scutură măslinii şi ca pe urma culesului viei.

14Aceia înalţă glasul şi cântă, preaslăvesc mărirea Domnului la apus.

15Pentru aceasta, în insule se preaslăveşte Domnul, în insulele mării numele Domnului Dumnezeului lui Israel.

16De la marginile pământului auzim cântând: «Slavă celui drept!». Şi eu am zis: «Vai de cei fără de lege, care lucrează depărtându-se de lege!».

17Groază, laţ şi groapă pentru voi, locuitori ai pământului!

18Cel care va fugi de groază va cădea în groapă, cel care va scăpa din mijlocul gropii se va prinde în laţ! Zăgazurile cele de sus se vor deschide şi temeliile pământului se vor clătina.

19Pământul se sfărâmă, pământul sare în bucăţi, se clatină pământul.

20Pământul se mişcă încoace şi încolo ca un om beţiv, se dă în sus şi în jos ca un scrânciob; păcatele apasă asupra lui, ca să nu se mai scoale!

21Şi în ziua aceea Domnul va cerceta cu asprime, acolo sus, oştirea cea de sus, şi pe pământ, pe regii pământului.

22Şi ca robii vor fi închişi într-o închisoare sub pământ şi după multe zile vor fi cercetaţi.

23Luna va fi roşie, iar soarele va pierde din lumina lui, căci Domnul Savaot va fi rege, şi slava Lui va străluci înaintea bătrânilor în Muntele Sionului şi în Ierusalim!

‹ Înapoi  ·  Toate cărțile  ·  Înainte ›
Întreabă Sfetnicul despre acest capitol
Toate rugăciunile  ·  Sfetnicul AI  ·  Confidențialitate