Biblia sinodală · 6 de versete
1În ziua aceea şapte femei se vor certa pentru un singur om, zicând: «Noi vom mânca pâinea noastră şi vom purta veşmintele noastre. Nu cerem altceva decât să purtăm numele tău. Ridică ocara noastră!».
2În ziua aceea se va arăta mlădiţa Domnului în podoabă şi în slavă, şi roadele pământului în mărire şi în cinste pentru aceia din Israel care vor fi scăpat.
3Rămăşiţa Sionului şi cei ce vor fi scăpat cu viaţă din Ierusalim se vor chema sfinţi şi oricine va fi înscris să trăiască în Ierusalim.
4Când Domnul va fi spălat necurăţenia fiicelor Sionului şi va fi şters fărădelegile din mijlocul lui prin duhul dreptăţii şi al nimicirii,
5Domnul va veni pe Muntele Sionului şi în adunările Sale ca un nor şi ca un fum, ziua, iar noaptea, ca un foc strălucitor şi ca o văpaie. Că peste tot locul slava Domnului va fi acoperământ:
6Fi-va în timpul zilei cort, care să-l apere de căldură şi să-l adăpostească de vreme rea şi de ploaie.