Isaia 51

1Ascultaţi-Mă pe Mine, voi, care umblaţi după dreptate, voi, care căutaţi pe Domnul! Priviţi la stânca din care aţi fost tăiaţi şi către cariera de piatră din care aţi fost scoşi.

2Priviţi pe Avraam, tatăl vostru, şi la Sarra, cea care în dureri v-a născut. Că pe el singur l-am chemat, l-am binecuvântat şi l-am înmulţit.

3Iar Domnul va mângâia Sionul, şi dărâmăturilor lui le va da nădejde. El va preface pustiul lui în rai şi pământul lui neroditor în grădina Domnului; bucurie şi veselie va fi acolo, mulţumiri şi cântări de laudă!

4Ia aminte la Mine, poporul Meu, şi voi, neamuri, fiţi cu urechea la Mine, că de la Mine va veni învăţătura şi legea Mea va fi lumină popoarelor.

5Dreptatea Mea este aproape, vine mântuirea Mea şi braţul Meu va face dreptate popoarelor, întru Mine vor nădăjdui ţinuturile cele depărtate, că de la braţul Meu aşteaptă scăparea.

6Ridicaţi la ceruri ochii voştri şi priviţi jos pământul; cerurile vor trece ca un fum şi pământul ca o haină se va învechi; locuitorii vor muri ca muştele; mântuirea Mea va dăinui în veac şi în veac şi dreptatea Mea nu va avea sfârşit.

7Ascultaţi-Mă pe Mine, voi, cunoscători ai dreptăţii, popor care eşti cu legea Mea în inimă! Nu te teme de ocara oamenilor şi de batjocura lor să nu te înfricoşezi. La fel ca pe un veşmânt îi va mânca molia şi ca pe lână viermii îi vor mistui.

8Dar dreptatea Mea va rămâne în veac şi mântuirea Mea din neam în neam.

9Ridică-te, scoală-te, îmbracă-te cu tărie, braţ al Domnului! Înalţă-te ca odinioară, ca în veacurile trecute! N-ai zdrobit Tu pe Rahab şi n-ai spintecat Tu balaurul?

10Nu eşti Tu, oare, Cel ce ai secat marea şi apele adâncului celui fără fund, Cel ce adâncimile mării le-ai prefăcut în cărare largă pentru cei răscumpăraţi ai Tăi?

11Şi astfel cei mântuiţi ai Domnului se vor întoarce şi vor veni în Sion, în cântări de biruinţă, şi o bucurie veşnică va încununa capul lor. Bucuria şi veselia vor veni peste ei, iar durerea, întristarea şi suspinarea se vor depărta de la ei.

12Eu, Eu sunt Cel ce dă nădejde! Cine eşti tu, ca să te temi de un muritor şi de un om de rând care trece ca iarba?

13Şi să dai uitării pe Domnul, Ziditorul tău, Care a întins cerurile şi a întemeiat pământul? Să te înfricoşezi mereu, în fiecare zi, de urgia asupritorului care umblă să te piardă? Unde este oare urgia asupritorului?

14Curând cel ferecat în cătuşe va fi dezlegat şi nu va muri în temniţă şi de pâine nu va duce lipsă.

15Eu sunt Domnul Dumnezeul Care stârnesc marea şi face să mugească valurile ei; Domnul Savaot este numele Lui.

16Pune-voi cuvintele Mele în gura ta şi la umbra mâinii Mele te voi acoperi, ca să întind cerurile, să întemeiez pământul şi să zic Sionului: «Tu eşti poporul Meu!».

17Trezeşte-te, trezeşte-te, scoală-te, Ierusalime, tu care ai băut din mâna Domnului paharul urgiei Lui; potirul ameţelii l-ai băut şi l-ai sorbit.

18Niciunul din toţi copiii pe care i-a născut nu este care să-l fi călăuzit. Nimeni nu l-a ţinut de mână din toţi feciorii pe care i-a crescut!

19Aceste două nenorociri te-au lovit. Cine te va plânge? Pustiire şi dărâmare, foamete şi sabie. Cine te va mângâia?

20Feciorii tăi zac fără vlagă în colţurile uliţelor, ca o antilopă prinsă în cursă, beţi de urgia Domnului, de certarea Dumnezeului tău.

21Drept aceea, ia aminte, sărmană cetate, ameţită, dar nu de vin!

22Aşa grăieşte Stăpânul, Domnul Dumnezeul tău, Care Se luptă pentru poporul Său: «Iată, Eu iau din mâna ta paharul ameţelii, cupa mâniei Mele, şi tu nu o vei mai bea!

23Şi o voi pune în mâna asupritorilor tăi, în mâna celor ce te-au supus, care îţi ziceau: Pleacă-te la pământ ca să trecem peste tine! Şi tu făceai spatele tău ca un pământ şi ca o cale pentru trecători!».