Iudita 5

1Lui Olofern, căpetenia oştirii asiriene, i-a sosit vestea că fiii lui Israel se pregătesc de luptă, că au închis trecătorile munţilor şi că au întărit orice pisc înalt, iar în câmpii au aşezat obstacole.

2Atunci, tulburat de mânie, a chemat pe toate căpeteniile Moabului şi pe toţi căpitanii Amoniţilor şi pe toţi satrapii de pe ţărmul mării,

3Şi le-a grăit: «Spuneţi-mi fii ai lui Canaan, cine este poporul acesta care locuieşte în munte, ce fel de cetăţi sunt acestea în care el locuieşte, care este numărul oştirii lui şi pe ce se sprijină puterea şi dârzenia lui, şi cine este rege conducător al oştirii lui?

4Şi pentru ce numai el mă dispreţuieşte dintre toţi locuitorii din ţinutul dinspre apus şi nu iese întru întâmpinarea mea?».

5Atunci Ahior, căpetenia fiilor lui Amon, a luat cuvântul şi a zis: «Să asculte stăpânul meu cuvântul din gura robului său, căci vreau să-ţi spun adevărul despre poporul acesta, care sălăşluieşte în munte alături de tine, şi să nu iasă minciună din gura robului tău!

6Oamenii aceştia sunt urmaşii Caldeilor,

7Şi înainte vreme au locuit în Mesopotamia. Și fiindcă ei nu au voit să se închine dumnezeilor părinţilor lor, care locuiau în ţara Caldeilor,

8S-au lepădat de legea părinţilor lor şi s-au închinat Dumnezeului cerului, Dumnezeului pe Care L-au cunoscut. Şi din această pricină părinţii lor i-au izgonit din ţara dumnezeilor pe care îi părăsiseră, şi atunci ei au fugit în Mesopotamia, unde au locuit vreme îndelungată.

9Apoi Dumnezeul lor le-a poruncit să lase sălaşurile şi să plece în ţara Canaanului. Şi ei s-au aşezat în el şi s-au îmbogăţit cu aur, cu argint şi cu turme nenumărate.

10Pe urmă s-au coborât în Egipt, din pricină că o foamete bântuia în tara Canaanului, şi s-au sălăşluit acolo, atât cât au găsit hrană, şi au ajuns popor numeros; neamul lor era nenumărat.

11Atunci s-a sculat regele Egiptului şi cu şiretenie i-a umilit, şi i-a asuprit cu făcutul de cărămidă şi i-a pus în rândul robilor.

12Dar ei au strigat către Dumnezeul lor, Care a bătut ţara Egiptului cu plăgi fără leac, din care pricină Egiptenii i-au izgonit din ţara lor.

13Apoi Dumnezeu a secat Marea Roşie înaintea lor.

14Şi i-a călăuzit pe drumul spre Sinai şi spre Cadeş-Barnea, şi ei au izgonit pe toţi care locuiau în pustiu.

15Şi au locuit în ţara Amoreilor şi prin puterea lor au nimicit pe toţi locuitorii Heşbonului; apoi, după ce au trecut Iordanul, au pus stăpânire pe tot ţinutul muntos.

16Pe urmă au izgonit din faţa lor pe Canaanei şi pe Ferezei, pe Iebusei şi pe locuitorii Sichemului, precum şi pe toţi Ghergheseii, şi au locuit acolo vreme îndelungată.

17Şi atât cât nu au păcătuit împotriva Dumnezeului lor, au avut parte de fericire, fiindcă este cu ei un Dumnezeu, Care urăşte nedreptatea.

18Dar când s-au răzleţit de calea pe care El le-o rânduise, ei au fost nimiciţi jalnic de multe războaie, au fost duşi robi în ţară străină şi templul Dumnezeului lor a fost nimicit, iar vrăjmaşii au cuprins cetăţile lor.

19Dar atunci, întorcându-se cu pocăinţă către Dumnezeul lor, au venit acasă din ţările în care fuseseră împrăştiaţi şi au cuprins Ierusalimul, în care se află templul lor, şi s-au stabilit în ţinutul muntos, rămas pustiu.

20Şi acum, stăpâne şi doamne, dacă acest popor a săvârşit fărădelege şi a păcătuit împotriva Dumnezeului lui, vom înţelege că în ei stă pricina căderii şi atunci să ne ridicăm şi să-i atacăm.

21Dar dacă în neamul acesta nu se află fărădelege, domnul meu să treacă mai departe, ca nu cumva Domnul lor şi Dumnezeul lor să întindă pavăză în dreptul lor şi să ajungem de râs în faţa lumii întregi!».

22Şi după ce Ahior a sfârşit de vorbit, toată mulţimea, adunată în jurul cortului, a început să cârtească, iar dregătorii lui Olofern şi toţi cei ce locuiau pe ţărmul mării şi Moabul s-au înverşunat împotriva lui ca să-l facă în bucăţi, zicând unii către alţii:

23«Noi nu ne temem de fiii lui Israel! Iată, ei sunt popor fără putere şi fără tărie pentru a rezista.

24De aceea noi vom porni împotriva lor şi ei vor fi ca o îmbucătură pentru întreaga oaste a ta, stăpâne Olofern».