Biblia sinodală · 8 de versete
1Şi a grăit Domnul lui Moise şi a zis:
2«Grăieşte fiilor lui Israel şi le zi: Dacă femeia va zămisli şi va naşte prunc de parte bărbătească, necurată va fi şapte zile, cum e necurată şi în zilele regulei ei.
3Iar în ziua a opta se va tăia pruncul împrejur.
4Femeia să mai şadă treizeci şi trei de zile şi să se curăţe de sângele său; de nimic sfânt să nu se atingă, şi la locaşul sfânt să nu meargă, până se vor împlini zilele curăţirii ei.
5Iar de va naşte fată, necurată va fi două săptămâni, ca şi în timpul regulei ei; apoi să mai stea şaizeci şi şase de zile pentru a se curăţi de sângele său.
6După ce se vor împlini zilele curăţirii ei pentru fiu sau pentru fiică, să aducă preotului la uşa cortului un miel de un an ardere de tot şi un pui de porumbel sau o turturică, jertfă pentru păcat;
7Preotul va înfăţişa acestea înaintea Domnului şi o va curăţi şi curată va fi de curgerea sângelui ei. Aceasta e rânduiala pentru ceea ce a născut prunc de parte bărbătească sau de parte femeiască.
8Iar de nu-i va da mâna să aducă un miel, să ia două turturele sau doi pui de porumbel, unul pentru ardere de tot şi altul jertfă pentru păcat, şi o va curăţi preotul şi curată va fi».