✝ Sfetnicul AI
Înțelepciune din credință

Matei 2

Biblia sinodală · 23 de versete

1Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând:

2Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui.

3Şi auzind, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el.

4Şi adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, căuta să afle de la ei: Unde este să Se nască Hristos?

5Iar ei i-au zis: În Betleemul Iudeii, că aşa este scris de prorocul:

6«Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul Meu Israel».

7Atunci Irod chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua.

8Şi trimiţându-i la Betleem, le-a zis: Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui.

9Iar ei, ascultând pe rege, au plecat şi iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul.

10Şi văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte.

11Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă.

12Iar luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor.

13După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă.

14Şi sculându-se, a luat, noaptea, Pruncul şi pe mama Lui şi a plecat în Egipt.

15Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul, prin prorocul: «Din Egipt am chemat pe Fiul Meu».

16Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi.

17Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia prorocul:

18«Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată pentru că nu sunt».

19După moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif în Egipt,

20Şi i-a zis: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia sufletul Pruncului.

21Iosif, sculându-se, a luat Pruncul şi pe mama Lui şi a venit în pământul lui Israel.

22Şi auzind că domneşte Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să meargă acolo şi, luând poruncă, în vis, s-a dus în părţile Galileii.

23Şi venind a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin proroci, că Nazarinean Se va chema.

‹ Înapoi  ·  Toate cărțile  ·  Înainte ›
Întreabă Sfetnicul despre acest capitol
Toate rugăciunile  ·  Sfetnicul AI  ·  Confidențialitate