✝ Sfetnicul AI
Înțelepciune din credință

Naum 2

Biblia sinodală · 14 de versete

1Iată că pe munţi sunt picioarele celui ce binevesteşte, ale celui ce vesteşte pacea! Prăznuieşte, Iuda, sărbătorile tale, împlineşte făgăduinţele tale, că nu va mai trece pe la tine duşmanul cel înverşunat! El este cu totul pierdut!

2Un vrăjmaş distrugător a pornit împotriva ta, Ninive; păzeşte întăriturile, străjuieşte calea, încinge-ţi coapsele, adună-ţi toate puterile!

3Căci Domnul a sădit din nou via lui Iacov – slava lui Israel –, pe care furii au prădat-o şi i-au stricat viţele.

4Scuturile războinicilor săi sunt roşii; îmbrăcaţi în roşu aprins sunt oştenii; în focul armelor de oţel carele se ivesc. În ziua de năvală, călăreţii peste câmpii se avântă.

5Carele de luptă huruie pe uliţe, în pieţe dau unul peste altul. Înfăţişarea lor e ca a flăcărilor de foc, care scapără fulgere.

6Căpeteniile ei îi aduc aminte... Și se poticnesc în mersul lor... Dau zor spre ziduri şi pregătesc apărători.

7Porţile fluviilor se deschid şi palatul de spaimă este cuprins...

8S-a sfârşit! Ea este prinsă şi dusă în robie. Slujnicele ei scot suspine ca porumbeii şi se bat în piept.

9Ninive este ca un iaz de apă pe vremuri! Locuitorii ei fug. «Staţi, opriţi-vă!». Nici unul nu se întoarce.

10«Prădaţi aurul! Jefuiţi argintul», căci fără sfârşit sunt comorile ei: tot felul de bogăţii de lucruri scumpe.

11Ea este pustiită, jefuită şi prădată!... Inimi frânte, genunchi care se încovoaie, coapse care tremură de groază, şi feţele tuturor sunt îngălbenite de spaimă.

12Unde este culcuşul leilor, peştera puilor de leu în care leul, leoaica şi puiul de leu se învârteau şi nimeni nu îndrăznea să-i tulbure?

13Leul, care sfâşia şi sugruma prada pentru pui şi leoaice, îşi umplea de pradă peştera şi culcuşurile lui de vânat?

14«Iată, sunt împotriva ta!», zice Domnul Savaot. Voi arde cu foc carele tale; pe puii tăi de leu sabia îi va străpunge; voi stârpi din ţară prada ta şi nu se va mai auzi glasul solilor tăi!»

‹ Înapoi  ·  Toate cărțile  ·  Înainte ›
Întreabă Sfetnicul despre acest capitol
Toate rugăciunile  ·  Sfetnicul AI  ·  Confidențialitate