Biblia sinodală · 54 de versete
1Apoi a grăit Domnul cu Moise şi a zis:
2«Răzbună pe fiii lui Israel împotriva Madianiţilor, şi apoi te vei adăuga la poporul tău».
3Iar Moise a grăit poporului şi a zis: «Înarmaţi dintre voi oameni pentru război, ca să meargă împotriva Madianiţilor şi să săvârşească răzbunarea Domnului asupra Madianiţilor.
4Din toate seminţiile fiilor lui Israel să trimiteţi la război, câte o mie din fiecare seminţie».
5Şi şi-au ales din miile lui Israel, câte o mie din fiecare seminţie, adică douăsprezece mii de oameni, înarmaţi pentru război.
6Pe aceştia i-a trimis Moise la război, câte o mie din fiecare seminţie; şi cu ei a trimis la război pe Finees, fiul preotului Eleazar, fiul lui Aaron; şi acesta avea în mâinile sale vasele sfinte şi trâmbiţele de strigare.
7Şi au lovit ei pe Madian, cum poruncise Domnul lui Moise, şi au ucis pe toţi cei de parte bărbătească.
8Împreună cu ucişii lor au căzut şi regii madianiţi: Evi, Rechem, Ţur, Hur şi Reba – cinci regi madianiţi; şi Valaam, fiul lui Beor, a căzut de sabie, împreună cu ucişii acelora.
9Iar pe femeile Madianiţilor şi pe copiii lor le-au luat fiii lui Israel în robie; şi toate vitele lor, toate turmele lor şi toate avuţiile lor le-au luat pradă.
10Toate cetăţile lor din ţinuturile lor cu toate satele lor le-au ars cu foc.
11Toată prada şi tot ce-au apucat de la om până la dobitoc au luat cu ei.
12Robii, prada şi cele apucate le-au dus la Moise, la preotul Eleazar şi la obştea fiilor lui Israel, în tabăra din şesul Moabului, care este lângă Iordan, în faţa Ierihonului.
13În întâmpinarea lor au ieşit din tabără Moise, Eleazar preotul şi toate căpeteniile obştii.
14Atunci s-a mâniat Moise pe căpeteniile oştirii, pe căpeteniile miilor şi pe sutaşii care se întorseseră de la război, şi le-a zis Moise:
15«Pentru ce aţi lăsat vii toate femeile?
16Căci ele, după sfatul lui Valaam, au făcut pe fiii lui Israel să se abată de la cuvântul Domnului, pentru Peor, pentru care a venit pedeapsă asupra obştii Domnului.
17Ucideţi dar toţi copiii de parte bărbătească şi toate femeile ce-au cunoscut bărbat, ucideţi-le.
18Iar pe fetele care n-au cunoscut bărbat, lăsaţi-le pe toate vii pentru voi.
19Şi să şedeţi afară din tabără şapte zile; toţi cei ce aţi ucis om şi v-aţi atins de om ucis să vă curăţiţi în ziua a treia şi în ziua a şaptea, şi voi şi robii voştri.
20Toate hainele, toate lucrurile de piele, tot ce este făcut din păr de capră şi toate vasele de lemn să le curăţiţi».
21Apoi a zis preotul Eleazar oştenilor care fuseseră la război: «Hotărârea legii, pe care a dat-o Domnul lui Moise, este aceasta:
22Aurul, argintul, arama, fierul, plumbul, cositorul
23Şi tot ce trece prin foc, să le treceţi prin foc, ca să se cureţe; afară de aceasta şi cu apă de curăţire să le curăţiţi; iar toate cele ce nu se pot trece prin foc, să le treceţi prin apă.
24Hainele voastre să le spălaţi în ziua a şaptea şi să vă curăţiţi, iar după aceea veţi intra în tabără».
25Iarăşi a grăit Domnul cu Moise şi a zis:
26«Socoteşte prada de război, de la om până la dobitoc, împreună cu Eleazar preotul şi cu căpeteniile seminţiilor obştii;
27Apoi împarte prada în două, între oştenii care au fost la bătălie şi între toată obştea.
28De la oştenii care au fost la război, ia dare pentru Domnul, câte un suflet la cinci sute, din oameni, din vite, din asini şi din oi.
29Acestea să le iei din partea lor şi să le dai preotului Eleazar ca dar înălţat Domnului.
30Iar din jumătatea cuvenită fiilor lui Israel să iei unul la cincizeci din oameni, din vite, din asini şi din oi; şi pe acestea să le dai leviţilor, care slujesc la cortul Domnului».
31Şi a făcut Moise şi Eleazar preotul cum poruncise Domnul lui Moise.
32Atunci s-a găsit pradă rămasă din cele luate şi aduse de cei ce fuseseră la război: şase sute şaptezeci şi cinci de mii de oi;
33Şaptezeci şi două de mii de boi;
34Asini, şaizeci şi una de mii;
35Femei, care n-au cunoscut bărbat, de toate, treizeci şi două de mii de suflete.
36Jumătate, partea celor ce fuseseră la război, după numărătoare, a fost: oi trei sute treizeci şi şapte de mii cinci sute.
37Şi darea Domnului din oi a fost: şase sute şaptezeci şi cinci;
38Boi treizeci şi şase de mii, şi din aceştia darea Domnului a fost şaptezeci şi doi;
39Asini, treizeci de mii cinci sute, şi din ei darea Domnului a fost şaizeci şi unul;
40Oameni, şaisprezece mii, şi din ei darea Domnului a fost treizeci şi două suflete.
41Şi a dat Moise darea Domnului lui Eleazar preotul, cum poruncise Domnul lui Moise.
42Iar partea fiilor lui Israel, pe care a luat-o Moise de la cei ce fuseseră la război, a fost:
43Oi, trei sute treizeci şi şapte de mii cinci sute;
44Boi, treizeci şi şase de mii;
45Asini, treizeci de mii cinci sute;
46Oameni, şaisprezece mii.
47Din această parte a fiilor lui Israel, a luat Moise unul la cincizeci din oameni şi din vite, şi le-a dat leviţilor, care făceau slujbă în cortul Domnului, după cum poruncise Domnul lui Moise.
48Atunci au venit la Moise căpeteniile oştirii, căpeteniile peste mii şi sutaşii, şi au zis către Moise:
49«Robii tăi au numărat pe oştenii care ne-au fost încredinţaţi şi n-a lipsit niciunul din ei.
50Şi iată noi am adus prinos Domnului, fiecare ce am putut dobândi din lucrurile de aur: lanţuri, brăţări, inele, cercei şi salbe, pentru curăţirea sufletelor noastre înaintea Domnului».
51Şi a luat Moise şi Eleazar de la ei toate aceste lucruri de aur.
52Aurul acesta, care s-a adus prinos Domnului de către căpeteniile peste mii şi peste sute, a fost tot şaisprezece mii şapte sute cincizeci de sicli.
53Oştenii au prădat fiecare pentru ei.
54Şi a luat Moise şi preotul Eleazar aurul de la căpeteniile peste mii şi peste sute şi l-au dus în cortul adunării, pentru pomenirea fiilor lui Israel înaintea Domnului.