Biblia sinodală · 6 de versete
1Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut;
2Ci în legea Domnului e voia lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea.
3Şi va fi ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, care rodul său va da la vremea sa şi frunza lui nu va cădea şi toate câte va face vor spori.
4Nu sunt aşa necredincioşii, nu sunt aşa! Ci ca praful ce-l spulberă vântul de pe faţa pământului.
5De aceea nu se vor ridica necredincioşii la judecată, nici păcătoşii în sfatul drepţilor.
6Că ştie Domnul calea drepţilor, iar calea necredincioşilor va pieri.