✝ Sfetnicul AI
Înțelepciune din credință

Psalmi 139

Biblia sinodală · 13 de versete

1Scoate-mă, Doamne, de la omul viclean şi de omul nedrept mă izbăveşte,

2Care gândeau nedreptate în inimă, toată ziua îmi duceau război.

3Ascuţit-au limba lor ca a şarpelui; venin de aspidă sub buzele lor.

4Păzeşte-mă, Doamne, de mâna păcătosului; scoate-mă de la oamenii nedrepţi, care au gândit să împiedice paşii mei.

5Pusu-mi-au cei mândri cursă mie şi funii; curse au întins picioarelor mele; pe cărare mi-au pus pietre de poticneală.

6Zis-am Domnului: «Dumnezeul meu eşti Tu, ascultă, Doamne, glasul rugăciunii mele».

7Doamne, Doamne, puterea mântuirii mele, umbrit-ai capul meu în zi de război.

8Să nu mă dai pe mine, Doamne, din pricina poftei mele, pe mâna păcătosului; viclenit-au împotriva mea; să nu mă părăseşti, ca să nu se trufească.

9Vârful laţului lor, osteneala buzelor lor să-i acopere pe ei!

10Să cadă peste ei cărbuni aprinşi; în foc aruncă-i pe ei, în necazuri, pe care să nu le poată răbda.

11Bărbatul limbut nu se va îndrepta pe pământ; pe omul nedrept răutatea îl va duce la pieire.

12Ştiu că Domnul va face judecată celui sărac şi dreptate celor sărmani;

13Iar drepţii vor lăuda numele Tău şi vor locui cei drepţi în faţa Ta.

‹ Înapoi  ·  Toate cărțile  ·  Înainte ›
Întreabă Sfetnicul despre acest capitol
Toate rugăciunile  ·  Sfetnicul AI  ·  Confidențialitate