✝ Sfetnicul AI
Înțelepciune din credință

Psalmi 78

Biblia sinodală · 14 de versete

1Dumnezeule, intrat-au neamurile în moştenirea Ta, pângărit-au locaşul Tău cel sfânt, făcut-au din Ierusalim ruină.

2Pus-au cadavrele robilor Tăi mâncare păsărilor cerului, trupurile celor cuvioşi ai Tăi, fiarelor pământului.

3Vărsat-au sângele lor ca apa împrejurul Ierusalimului şi nu era cine să-i îngroape.

4Făcutu-ne-am ocară vecinilor noştri, batjocură şi râs celor dimprejurul nostru.

5Până când, Doamne, Te vei mânia până în sfârşit? Până când se va aprinde ca focul mânia Ta?

6Varsă mânia Ta peste neamurile care nu Te cunosc şi peste împărăţiile care n-au chemat numele Tău.

7Că au mâncat pe Iacov şi locul lui l-au pustiit.

8Să nu pomeneşti fărădelegile noastre cele de demult; degrabă să ne întâmpine pe noi îndurările Tale, că am sărăcit foarte.

9Ajută-ne nouă, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, pentru slava numelui Tău; Doamne, izbăveşte-ne pe noi şi curăţeşte păcatele noastre pentru numele Tău.

10Ca nu cumva să zică neamurile: «Unde este Dumnezeul lor?». Să se cunoască între neamuri, înaintea ochilor noştri,

11Răzbunarea sângelui vărsat, al robilor Tăi; să intre înaintea Ta suspinul celor ferecaţi.

12După măreţia braţului Tău, păzeşte pe fiii celor omorâţi.

13Răsplăteşte vecinilor noştri de şapte ori, în sânul lor, ocara lor cu care Te-au ocărât pe Tine, Doamne.

14Iar noi, poporul Tău şi oile păşunii Tale, mărturisi-ne-vom Ție, în veac, din neam în neam vom vesti lauda Ta.

‹ Înapoi  ·  Toate cărțile  ·  Înainte ›
Întreabă Sfetnicul despre acest capitol
Toate rugăciunile  ·  Sfetnicul AI  ·  Confidențialitate