Solomon 10

1Înţelepciunea a păzit pe primul om zidit de Dumnezeu ca să fie părintele neamului omenesc, atunci când a fost zidit întâiul.

2Ea l-a scos din păcatul lui şi i-a dat putere să stăpânească toată făptura.

3Fiindcă s-a depărtat de ea, mâniindu-se, cel nedrept a pierit în nebunia sa ucigaşă de frate.

4Iar când pământul a fost acoperit de ape, înţelepciunea l-a mântuit şi pe cel drept l-a purtat în slaba arcă de lemn.

5Când popoarele şi-au amestecat nelegiuirile toate, de-a valma, înţelepciunea a ştiut pe cel drept şi l-a păstrat fără vină în faţa lui Dumnezeu şi l-a păzit nebiruit, când a fost să-l doboare mila de copilul său.

6Tot ea a mântuit pe cel drept din prăpădul celor răi şi el a fugit departe de focul coborât peste cele cinci cetăţi.

7Şi ca dovadă, arătând nelegiuirea lor, acest ţinut pustiit fumegă şi azi, pomii dau roadă în afară de vreme şi un stâlp de sare se înalţă acolo, spre pomenirea necredinciosului suflet al femeii lui Lot.

8Nu le-a păsat de înţelepciune şi de aceea n-au ştiut ce este binele şi au lăsat celor care sunt în viaţă amintirea nebuniei lor, aşa încât ticăloşiile lor să nu fie înghiţite de uitare,

9Dar înţelepciunea a smuls din necazuri pe cei care sunt credincioşi.

10Iarăşi înţelepciunea a purtat pe căi drepte pe dreptul care fugea de mânia fratelui său, arătându-i împărăţia lui Dumnezeu şi dându-i învăţătură despre lucrurile sfinte; ea l-a îmbogăţit când el muncea din greu şi spor i-a dat în strădaniile lui.

11Înţelepciunea l-a sprijinit când a fost să-l jecmănească stăpânii hrăpăreţi şi l-a ajutat să dobândească mari averi.

12Ea l-a ferit de duşmani; ea l-a ocrotit de cei care îi întindeau curse; ea l-a făcut biruitor într-o luptă crâncenă, ca să-l înveţe că mai tare decât toate este cucernicia.

13Înţelepciunea n-a părăsit pe dreptul cel vândut, ci l-a ferit de păcat.

14Ea s-a coborât cu el în groapă şi în lanţurile lui nu l-a părăsit, până ce i-a dat sceptrul domniei şi puterea peste cei ce-l asupreau; ea a dovedit de minciună pe pârâşii lui şi i-a dat o veşnică mărire.

15Înţelepciunea a izbăvit pe poporul cel cuvios şi seminţia cea nevinovată de neamurile care o împilau.

16Ea a pătruns în sufletul robului lui Dumnezeu şi cu semne şi cu minuni ea a ţinut piept unor regi temuţi.

17Celor cuvioşi datu-le-a plata ostenelilor lor şi i-a călăuzit pe o cale preaminunată şi ziua le-a fost acoperământ şi noaptea lumină de stele;

18I-a trecut prin Marea Roşie şi i-a purtat prin ape mari.

19A acoperit cu ape pe duşmani, apoi din adâncurile mării i-a aruncat afară.

20Pentru aceea, drepţii au jefuit pe cei necredincioşi şi au slăvit cântând numele Tău cel sfânt, Stăpâne, şi toţi laolaltă au lăudat mâna Ta care lupta pentru ei.

21Căci înţelepciunea a deschis gura celor muţi şi limba pruncilor a făcut-o bine grăitoare.