Solomon 18

1Pentru cuvioşii Tăi strălucea lumină mare, iar Egiptenii auzeau glasul lor, fără să le vadă chipul şi, cu toate suferinţele lor de până aci, îi fericeau.

2Şi pentru că după atâtea asupriri Israel nu se răzbuna asupra lor, Egiptenii le mulţumeau şi le cereau iertare de relele pe care ei le făcuseră.

3În loc de întuneric, ai dat cuvioşilor Tăi stâlp de foc arzător, care să-i călăuzească în acea călătorie necunoscută; soare nevătămător le-ai dat în drumul lor cel plin de slavă.

4Vrednici erau Egiptenii să fie lipsiţi de lumină şi să fie închişi în întuneric, ca unii care ţineau închişi pe fiii Tăi, aceia prin care trebuia să se dea veacului nestricăcioasa lumină a legii Tale.

5Şi când s-au sfătuit să ucidă pe pruncii celor cuvioşi ai Tăi, unul dintre aceşti prunci a fost aruncat şi a scăpat, dar Tu, spre pedeapsa lor, le-ai luat mulţime de copii şi pe ei pe toţi i-ai înecat în valurile mării.

6Noaptea aceasta a fost cunoscută mai înainte de părinţii noştri, ca – ştiind bine în ce jurăminte crezuseră – nădăjduind întru ele, să se veselească.

7Iar poporul Tău a văzut şi mântuirea celor drepţi şi pieirea vrăjmaşilor.

8Şi precum ai pedepsit pe potrivnici, tot aşa, chemându-ne pe noi, ne-ai preamărit.

9Copiii evlavioşi ai celor drepţi jertfeau în ascuns și statorniceau toţi într-un gând legământul cel dumnezeiesc, ca sfinţi părtaşi să fie deopotrivă la aceleaşi bunătăţi şi la aceleaşi primejdii, cântând laudele părinţilor.

10Iar cu cântecele lor se însoţeau ţipetele risipite ale vrăjmaşilor şi se auzeau bocetele lor pentru copiii ucişi.

11Robul şi stăpânul erau pedepsiţi cu aceeaşi pedeapsă şi omul de rând îndura aceleaşi dureri ca şi regele.

12Toţi deopotrivă aveau morţi fără de număr, dar din acelaşi soi de moarte, şi cei ce rămăseseră în viaţă nu puteau face faţă cu înmormântările, de vreme ce într-o clipă tot ce era mai de seamă în neamul lor pierise.

13Ei, care nu voiseră să creadă din pricina vrăjitorilor lor, când le-au pierit cei dintâi născuţi ai lor, au mărturisit că Israel este poporul lui Dumnezeu.

14Căci, pe când lina tăcere stăpânea peste toate şi noaptea cu repedea ei curgere ajunsese la calea jumătate,

15Cuvântul Tău cel atotputernic a purces din înaltul cer şi din scaunele împărăteşti, ca un cumplit războinic, în mijlocul acelui pământ hotărât pieirii,

16Şi aducând – ca o sabie ascuţită – porunca Ta cea fără de schimbare, stătea şi umplea toate de moarte şi ajungea până la cer, rezemându-se de pământ.

17Atunci pe loc, vedeniile unor visuri groaznice îi tulburară şi spaime neaşteptate au năvălit asupra lor.

18Azvârliţi încoace şi încolo pe pământ şi pe jumătate morţi, ei dădeau pe faţă pricina pentru care mureau.

19Căci vedeniile care îi îngroziseră le destăinuiseră lucrul pentru care pătimesc atât de rău ca să nu moară de neştiinţă.

20Încercarea morţii a atins şi pe cei drepţi şi mulţi au pierit în pustiu, dar mânia Ta nu a ţinut multă vreme.

21Căci un om fără vină a luat degrabă partea celor vinovaţi, având ca arme ale slujbei sale rugăciunea şi tămâia de împăcare, şi a stat împotriva mâniei Tale, şi primejdiei morţii i-a pus un capăt, arătându-se pe sine că este robul Tău.

22El a biruit mulţimea răzvrătită, nu cu tăria trupului, nici cu puterea armelor, ci a supus cu cuvântul pe Cel care îi pedepsea şi pomenind jurămintele făcute părinţilor şi legământul cu Israel.

23Când morţii, căzuţi unii peste alţii, au ajuns grămezi, el a stat la mijloc, a potolit mânia şi a închis pieirii calea care ducea spre cei vii.

24Căci în veşmântul preoţesc, lung până la glezne, era toată lumea, şi numele slăvite ale părinţilor erau săpate pe cele patru şiruri de pietre scumpe, iar măreţia Ta, pe diadema de pe cap.

25Înaintea acestor semne, îngerul pieirii a încetat şi s-a temut, căci singură ispita mâniei Tale era destulă.