La vreme de necaz · 2 min de citit
Doamne, Doamne, Făcătorule și Ziditorule a toate, Cel Ce ai pus în sufletul omenesc puterea dragostei ce leagă inimile apropiate și ne-ai dat nouă, ca pe o sete, trebuința de a ne căuta semeni spre a ne împărtăși aceleași gânduri și simțiri, Însuți Tu, Preabunule Doamne, caută cu îndurare spre durerea grea care-mi frământă astăzi ființa, ca și oarecând durerea care a lovit pe Prorocul și împăratul David, care, la știrea morții prietenului său Ionatan, astfel jelea: "Munți din Ghelboa! Nici rouă nici ploaie să nu mai cadă peste voi! Cum au căzut vitejii în mijlocul luptei? Cum a murit lonatan pe înălțimile tale! Întristat sunt după tine, frate Ionatane! Tu erai bucuria mea; dragostea ta către mine era uimitoare!". Ascultă Doamne, rugăciunea pe care eu, smeritul, Ți-o înalț din inimă curată, dar frântă de durere precum ai ascultat rugăciunea Fiului Tău și Mântuitorului nostru, Care, venind în Betania și aflând mort pe prietenul Său Lazăr, S-a întristat cu duhul și-l plângea în fata iudeilor văzându-L, au grăit:,lată cât îl iubea de mult!". Dă, Doamne, sufletului robului Tău (N) iertare păcatelor câte ca un om, cu știință sau fără stiință, a săvârșit în această viață și-l asază pe el în cortul drepților și sfinților care din veac au plăcut Ție; că Dumnezeul milei și al îndurărilor ești și binecuvântat și proslăvit în vecii vecilor. Amin