✝ Sfetnicul AI
Înțelepciune din credință

Cartea Înţelepciunii lui Isus, Fiul lui Sirah 9

Biblia sinodală · 18 de versete

1Nu fi gelos de soţia ta iubită şi nu-i da cuvânt să-ţi facă rău.

2Nu te da în mâinile unei femei, ca să nu aibă putere asupra ta.

3Nu te întâlni cu femeia desfrânată, ca să nu cazi în laţurile ei.

4Cu femeia cântăreaţă să nu fii adesea, ca nu cumva să te prindă cu meşteşugurile ei.

5Nu-ţi opri privirea asupra unei fecioare, ca să nu ai a suferi pentru ea.

6Nu te da în mâinile desfrânatelor, ca să nu-ţi pierzi moştenirea.

7Nu privi pe uliţele cetăţii, nici nu rătăci prin locurile ei dosnice.

8Întoarce-ţi ochii de la femeia frumoasă şi nu-ţi opri privirea la frumuseţea străină. Cu frumuseţea femeii mulţi s-au rătăcit, căci din aceasta iubirea se aprinde ca un foc.

9Nu te aşeza nicidecum lângă o femeie măritată şi nu petrece cu ea la masă bând, ca nu cumva inima ta să fie cucerită de vrăjile ei şi în patima ta să nu fii târât la pieire.

10Nu părăsi un prieten vechi, căci cel nou nu este asemenea lui. Prieten nou, vin nou; lasă-l să se învechească şi-l bea cu plăcere.

11Nu râvni izbânda păcătosului, căci nu ştii care cum se va sfârşi.

12Nu-ţi face plăcere din plăcerea nelegiuitului; adu-ţi aminte că nu vor rămâne nepedepsiţi până la iad.

13Stai departe de omul care este în stare să ucidă şi nu te vei teme nicidecum de moarte. Şi dacă te apropii de el, păzeşte-te de orice greşeală, căci ar putea să-ţi ia viaţa. Să ştii bine că eşti înconjurat de curse şi că mergi pe margine de ziduri de cetate.

14Cercetează cât poţi pe aproapele tău şi ia sfat de la înţelepţi.

15Stai de vorbă cu oamenii înţelepţi şi tot cuvântul tău să fie despre legea Celui Preaînalt.

16Cei drepţi să fie oaspeţii tăi şi în frica Domnului să fie lauda ta.

17Un lucru făcut de mână de meşter este vrednic de laudă, dar conducătorul poporului să fie iscusit la cuvânt.

18Cel care vorbeşte bine este temut în cetate, şi flecarul este urât.

‹ Înapoi  ·  Toate cărțile  ·  Înainte ›
Întreabă Sfetnicul despre acest capitol
Toate rugăciunile  ·  Sfetnicul AI  ·  Confidențialitate