Biblia sinodală · 22 de versete
1Pentru orice lucru este o clipă prielnică și vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer.
2Vreme este să te naști și vreme să mori; vreme este să sădești și vreme să smulgi ceea ce ai sădit.
3Vreme este să rănești și vreme să tămăduiești; vreme este să dărâmi și vreme să zidești.
4Vreme este să plângi și vreme să râzi; vreme este să jelești și vreme să dănțuiești.
5Vreme este să arunci pietre și vreme să le strângi; vreme este să îmbrățișezi și vreme este să fugi de îmbrățișare.
6Vreme este să agonisești și vreme să prăpădești; vreme este să păstrezi și vreme să arunci.
7Vreme este să rupi și vreme să coși; vreme este să taci și vreme să grăiești.
8Vreme este să iubești și vreme să urăști. Este vreme de război și vreme de pace.
9Care este folosul celui ce lucrează întru osteneala pe care o ia asupră-și?
10Am vazut zbuciumul pe care l-a dat Dumnezeu fiilor oamenilor, ca să se zbuciume.
11Toate le-a făcut Dumnezeu frumoase și la timpul lor; El a pus în inima lor și veșnicia, dar fără ca omul să poată înțelege lucrarea pe care o face Dumnezeu, de la început până la sfârșit.
12Atunci mi-am dat cu socoteala că nu este fericire decât să te bucuri și să trăiești bine în timpul vieții tale.
13Drept aceea, dacă un om mănâncă și bea și trăiește bine de pe urma muncii lui, acesta este un dar de la Dumnezeu.
14Atunci mi-am dat seama că tot ceea ce a făcut Dumnezeu va ține în veac de veac și nimic nu se poate adăuga, nici nu se poate micșora și că Dumnezeu lucrează așa ca să ne temem de fața Lui.
15Ceea ce este a mai fost și ceea ce va mai fi a fost în alte vremuri; și Dumnezeu cheamă iarăși aceea ce a lăsat să treacă.
16Dar am mai văzut sub soare că în locul dreptății este fărădelegea și în locul celui cucernic, cel nelegiuit.
17Și am gândit în inima mea: «Dumnezeu va judeca pe cel drept ca și pe cel nelegiuit», căci este vreme pentru orice punere la cale și pentru orice faptă.
18Și am zis iar în inima mea despre fiii oamenilor: «Dumnezeu a orânduit să-i încerce, ca ei să-și dea seama că nu sunt decât dobitoace».
19Căci soarta omului și soarta dobitocului este aceeași: precum moare unul, moare și celălalt și toți au un singur duh de viață, iar omul nu are nimic mai mult decât dobitocul. Și totul este deșertăciune!
20Amândoi merg în același loc: amândoi au ieșit din pulbere și amândoi în pulbere se întorc.
21Cine știe dacă duhul omului se urcă în sus și duhul dobitocului se coboară în jos către pământ?
22Și mi-am dat seama că nimic nu este mai de preț pentru om decât să se bucure de lucrurile sale, că aceasta este partea lui, fiindcă cine îi va da lui putere să mai vadă ceea ce se va întampla în urma lui?