Facerea 44

1După aceea a poruncit Iosif ispravnicului casei sale şi i-a zis: «Umple sacii oamenilor acestora cu bucate, cât vor putea duce, şi argintul fiecăruia să-l pui în gura sacului lui.

2Iar cupa mea cea de argint să o pui în sacul celui mai mic, cu preţul grâului lui». Şi a făcut acela după cuvântul lui Iosif, cum poruncise el.

3Iar dimineaţa, în revărsatul zorilor, le-au dat drumul oamenilor acelora şi asinilor lor.

4Dar ieşind din cetate, ei nu s-au dus departe şi iată că Iosif zise ispravnicului casei sale: «Scoală şi aleargă după oamenii aceia şi, dacă-i vei ajunge, să le zici: «De ce mi-aţi răsplătit cu rău pentru bine?

5De ce mi-aţi furat cupa cea de argint? Au nu este aceasta cupa din care bea stăpânul meu şi în care ghiceşte? Ceea ce aţi făcut aţi făcut rău!».

6Şi ajungându-i, le-a zis cuvintele acestea.

7Iar ei au răspuns: «De ce grăieşte domnul vorbele acestea? Noi, robii tăi, n-am făcut aşa faptă.

8Dacă noi şi argintul ce l-am găsit în sacii noştri ţi l-am adus înapoi din ţara Canaan, cum dar să furăm din casa stăpânului tău argint sau aur?

9Acela dintre robii tăi, la care se va găsi cupa, să moară, iar noi să fim robii domnului nostru!».

10Zis-a lor acela: «Bine: cum aţi zis, aşa să fie! Acela, la care se va găsi cupa, să-mi fie rob, iar voi veţi fi nevinovaţi!».

11Atunci fiecare a dat repede jos sacul său şi şi-a dezlegat fiecare sacul,

12Iar acela a căutat, începând de la cel mai mare şi isprăvind cu cel mai mic; şi a găsit cupa în sacul lui Veniamin.

13Atunci ei şi-au rupt hainele şi, punându-şi fiecare sacul său pe asinul său, s-au întors în cetate.

14Şi a intrat Iuda şi fraţii săi la Iosif, că era încă acolo, şi au căzut la pământ înaintea lui;

15Iar Iosif le-a zis: «Pentru ce aţi făcut o faptă ca aceasta? Au n-aţi ştiut voi că un om ca mine va ghici tăinuirea?».

16Zis-a Iuda: «Ce să răspundem domnului nostru, sau ce să zicem, sau cu ce să ne dezvinovăţim? Dumnezeu a descoperit nedreptatea robilor tăi. Iată acum suntem robii domnului nostru şi noi şi acela la care s-a găsit cupa!».

17Iosif însă le-a zis: «Ba nu! Eu aceasta nu voi face-o. Ci rob îmi va fi acela la care s-a găsit cupa, iar voi duceţi-vă cu pace la tatăl vostru».

18Atunci, apropiindu-se de el, Iuda a zis: «Stăpânul meu, îngăduie robului tău să spună o vorbă înaintea ta şi să nu te mânii pe robul tău, căci tu eşti ca şi Faraon.

19Domnul meu a întrebat pe robii tăi şi a zis: «Aveţi voi tată sau frate?».

20Şi noi am spus domnului nostru: Avem tată bătrân şi un fiu mai mic, copilul bătrâneţilor sale, al cărui frate a murit şi a rămas numai el singur de la mama lui şi tatăl său îl iubeşte.

21Iar tu ai zis către robii tăi: Aduceţi-l pe acela la mine, ca să-l văd.

22Atunci noi am spus domnului nostru: Băiatul nu poate părăsi pe tatăl lui, căci, de ar părăsi el pe tatăl lui, acesta ar muri.

23Tu însă ai zis către robii tăi: De nu va veni cu voi fratele vostru cel mai mic, să nu vă mai arătaţi înaintea mea.

24Şi dacă ne-am întors noi la tatăl nostru şi al tău rob, i-am povestit lui vorbele domnului nostru;

25Iar când tatăl nostru ne-a zis: «Duceţi-vă iar, de mai cumpăraţi puţine bucate»,

26Noi atunci, i-am răspuns: «Nu ne mai putem duce; iar de va fi cu noi fratele nostru cel mai mic, ne ducem, pentru că nu putem să mai vedem faţa omului aceluia, de nu va veni cu noi şi fratele nostru cel mai mic».

27Atunci tatăl nostru şi al tău rob ne-a zis: «Voi ştiţi că femeia mea mi-a născut doi fii:

28Unul s-a dus de la mine şi eu am zis: De bună seamă a fost sfâşiat şi până acum nu l-am mai văzut.

29De-mi veţi lua şi pe acesta de la ochii mei şi i se va întâmpla pe cale vreun rău, veţi pogorî cărunteţile mele amărâte în mormânt».

30Deci, de mă voi întoarce acum la tatăl nostru şi al tău rob, şi nu va fi cu noi băiatul, de al cărui suflet este legat sufletul său, şi de va vedea el că nu este băiatul, va muri;

31Şi aşa robii tăi vor pogorî cărunteţile tatălui lor şi ale robului tău cu amărăciune în mormânt.

32Şi apoi eu, robul tău, m-am prins chezaş la tatăl meu pentru băiat şi am zis: De nu ţi-l voi aduce şi nu ţi-l voi înfăţişa, să rămân eu vinovat înaintea tatălui meu în toate zilele vieţii mele.

33Deci, să rămân eu, robul tău, rob la domnul meu în locul băiatului, iar băiatul să se întoarcă cu fraţii săi.

34Căci cum mă voi duce eu la tatăl meu, de nu va fi băiatul cu mine? Nu vreau să văd durerea ce ar ajunge pe tatăl meu!».