Biblia sinodală · 16 de versete
1Sufletul meu e dărăpănat, zilele mele se sting, mormântul mă aşteaptă.
2Sunt împresurat de batjocoritori şi ochii mei trebuie să privească spre ocările lor.
3Dă-mi acum chezăşia Ta lângă Tine, altfel cine ar vrea să răspundă pentru mine?
4Pentru că Tu ai luat priceperea din inima lor, de aceea Tu nu-i vei ridica.
5Sunt unii care fac ospăţ cu prietenii, atunci când acasă ochii copiilor se sting de foame.
6Am ajuns de poveste între oameni; sunt acela pe care-l scuipi în faţă.
7Ochii mei s-au întunecat de supărare, mădularele mele s-au subţiat ca umbra.
8Oamenii cei drepţi stau înmărmuriţi şi cel nevinovat se răscoală împotriva celui nelegiuit.
9Cel ce este drept se ţine însă de calea sa şi cine este cu mâinile curate e din ce în ce mai tare.
10Cât despre voi ceilalţi, voi toţi daţi înapoi şi veniţi aici, căci nu voi găsi printre voi niciun înţelept.
11Zilele mele s-au scurs, socotinţele mele s-au sfărâmat şi la fel dorinţele inimii mele.
12Din noapte ei vor să facă zi şi spun că lumina este mai aproape decât întunericul.
13Mai pot să nădăjduiesc? Împărăţia morţii este casa mea, culcuşul meu l-am întins în inima întunericului.
14Am zis mormântului: Tu eşti tatăl meu; am zis viermilor: voi sunteţi mama şi surorile mele!
15Atunci unde mai este nădejdea mea şi cine a văzut pe undeva norocul meu?
16El s-a rostogolit până în fundul iadului şi împreună cu mine se va cufunda în ţărână».