Iov 31

1Făcusem legământ cu ochii mei şi asupra unei fecioare nu-i ridicam.

2Şi care este partea pe care Dumnezeu o trimite din ceruri şi ce câştig hărăzeşte, din înălţime, Cel Atotputernic?

3Nefericirea nu este ea oare pentru cel nedrept şi nenorocirea pentru făptuitorii fărădelegii?

4Nu vede, oare, Dumnezeu căile mele şi nu numără El toţi paşii mei?

5Umblat-am oare întru minciună şi picioarele mele au zorit spre înşelăciune?

6Să mă cântărească în cumpăna dreptăţii şi Dumnezeu să cunoască neprihănirea mea.

7Dacă paşii mei s-au abătut de la calea cea dreaptă şi inima mea a fost târâtă de ochii mei, iar de mâinile mele s-a lipit vreo murdărie,

8Atunci altul să mănânce ceea ce eu semăn şi vlăstarii mei să fie scoşi din rădăcină!

9Dacă inima mea a fost amăgită de vreo femeie şi am stat de pândă la uşa aproapelui meu,

10Atunci nevasta mea să învârtească la râşniţă pentru altul şi alţii să aibă parte de ea.

11Căci aceasta ar fi o urâciune, o nelegiuire vrednică de pedeapsa judecătorilor,

12Un foc care mistuie până la iad şi care nimiceşte toată strânsura mea;

13Dacă aş fi nesocotit dreptul slugii sau al slujnicei mele, în socotelile lor cu mine,

14Ce mă voi face eu; când Dumnezeu se va ridica şi ce răspuns Îi voi da, când va lua procesul în cercetare?

15Cel ce m-a făcut pe mine în pântecele mamei mele nu l-a făcut şi pe robul meu? Nu este, oare, El singur Care ne-a alcătuit în pântece?

16Datu-m-am, oare, în lături, când săracul dorea ceva şi lăsat-am să se stingă de plânsete ochii văduvelor?

17Mâncam, oare, singur bucata mea de pâine şi orfanului nu-i dădeam din ea?

18Dimpotrivă, din tinereţile mele, am crescut pe orfan ca un tată şi de la naştere, am călăuzit pe văduvă.

19Dacă vedeam un nenorocit fără haină şi vreun sărac care n-avea cămaşă pe el,

20Nu mă binecuvântau coapsele lui şi nu-l încălzea lâna mieilor mei?

21Dacă am repezit mâna mea împotriva vreunui orfan, fiindcă vedeam că am sprijinitori la masa judecăţii,

22Atunci să cadă umărul meu din încheietură şi braţul meu să se dezlege de osul celălalt!

23Dar eu mă temeam de pedeapsa lui Dumnezeu şi înaintea măreţiei Lui nu puteam să stau.

24Mi-am pus eu încrederea în aur sau am zis aurului lămurit: Tu eşti nădejdea mea?

25Ori eram fericit peste măsură, că aveam atâta avere şi că mâna mea agonisise mult?

26Ori când vedeam soarele în strălucirea lui şi luna înaintând cu măreţie,

27A fost inima mea amăgită în taină şi am dus eu mâna la gură, ca s-o sărut?

28Şi aceasta ar fi fost o mare fărădelege, fiindcă aş fi tăgăduit pe Dumnezeul cel Preaînalt.

29M-am bucurat eu de nenorocirea duşmanului meu şi am tresăltat când vreo răutate dăduse peste el?

30Eu n-am îngăduit limbii mele să greşească şi să ceară moartea duşmanului, blestemându-l.

31Oamenii care ţineau de casa mea ziceau: «Unde s-ar găsi vreunul care să nu se fi săturat la masa lui?».

32Străinul nu petrecea noaptea niciodată afară; porţile mele le deschideam călătorului.

33Acoperit-am eu, ca lumea cealaltă, păcatele mele, ascunzând, în sânul meu, greşeala făptuită,

34Pentru că, adică, mă temeam de zarva cetăţii şi mă înspăimânta dispreţul cetăţenilor şi atunci rămâneam fără glas şi nu mai mă arătam în poartă?

35O, cine, îmi va da pe cineva care să mă asculte? Iată aici iscălitura mea! Cel Atotputernic să-mi răspundă! Iar învinuirea scrisă de potrivnicii mei,

36Voi purta-o pe umărul meu, voi înnoda-o în jurul capului meu, ca o cunună.

37Îi voi da socoteală de toţi paşii mei, ca un principe mă voi înfăţişa înaintea Lui.

38Nu cumva ogoarele mele cer răzbunare împotriva mea şi brazdele lor sunt prididite de lacrimi?

39Nu cumva m-am înfruptat din roadele lor şi n-am plătit şi am făcut pe vechii lor stăpâni să se plângă de mine?

40Dacă ar fi aşa, atunci să crească pe ele pălămidă în loc de grâu şi neghină în loc de orz!». Aici cuvintele lui Iov se termină.