Iov 30

1Iar acum am ajuns de batjocură pentru cei mai tineri decât mine şi pe ai căror părinţi îi preţuiam prea puţin, ca să-i pun alături cu câinii turmelor mele.

2Ce aş fi făcut cu puterea braţelor lor, odată ce vlaga lor se dusese toată?

3Din pricina sărăciei şi a foametei înspăimântătoare, ei mâncau rădăcini din locuri uscate şi mama lor era câmpia pustie şi jalnică.

4Ei culegeau ierburi de prin mărăcini şi pâinea lor era rădăcina de ienupăr.

5Erau goniţi din mijlocul oamenilor şi după ei lumea urla ca după nişte hoţi.

6Drept aceea, au ajuns să se aciueze pe marginea şuvoaielor, prin găurile pământului şi prin văgăunile stâncilor.

7Zbiară prin hăţişuri, stau grămadă pe sub scaieţi.

8Neam de oameni ticăloşi, neam de oameni fără nume, ei erau gunoaiele pe care le arunci din ţară!

9Și astăzi, iată că sunt cântecul lor, am ajuns basmul lor.

10Le e groază de mine, s-au depărtat de mine şi pentru obrazul meu n-au făcut economie cu scuipatul lor!

11Cel ce şi-a deznodat ştreangul robiei mă asupreşte şi tot aşa cel ce şi-a scos zăbalele din gură.

12În dreapta mea se ridică martori potrivnici mie, în cursa lor au prins picioarele mele şi şi-au croit drumuri împotrivă-mi.

13Au dărâmat poteca mea, cu gând ca să mă piardă, ei se suie încoace şi nimeni nu le este stavilă.

14Ca printr-o spărtură largă, ei dau iureş şi în dărâmături se tăvălesc.

15Mulţimea spaimelor s-a întors asupra mea, slava mea au gonit-o ca vântul şi izbăvirea mea a trecut ca un nor.

16Şi acum sufletul meu se topeşte în mine, zile de amărăciune mă cuprind.

17Noaptea oasele mele sunt ca sfredelite şi nervii mei nu ştiu de odihnă.

18Cu o putere năpraznică, Dumnezeu mă ține de haină şi mă strânge de gât ca gulerul cămăşii.

19Mi-a dat brânci în noroi şi am ajuns să fiu la fel cu praful şi cu cenuşa.

20Strig către Tine şi nu-mi răspunzi, stau în picioare şi Tu nu mă vezi.

21Tu Te-ai făcut asupritorul meu şi cu toată puterea braţului Tău mă prigoneşti.

22Tu mă ridici deasupra vântului şi mă pui pe el călare şi apoi mă nimiceşti cu iureşul furtunii.

23Ştiu foarte bine că Tu mă duci spre moarte şi la locul de întâlnire al tuturor muritorilor.

24Totuşi împotriva sărmanului nu ridicam mâna mea, când striga către mine, în nenorocirea lui.

25N-am plâns oare şi eu împreună cu cel care-şi ducea viaţa greu? Sufletul meu n-avea milă de cel sărman?

26Mă aşteptam la fericire şi iată că a venit nenorocirea; aşteptam lumina şi a venit întunericul.

27Măruntaiele mele au fiert în clocote fără încetare; zile de jale grea mi-au sosit înainte.

28Am umblat înnegrit la faţă, dar nu de soare; m-am ridicat în adunare şi am strigat.

29Am ajuns frate cu şacalii, am ajuns tovarăş cu struţii.

30Pielea s-a făcut pe mine neagră şi oasele mele sunt arse de friguri.

31Astfel harfa mea a ajuns instrument tânguirii şi flautul meu glasul bocitoarelor.