✝ Sfetnicul AI
Înțelepciune din credință

Iov 34

Biblia sinodală · 37 de versete

1Elihu a vorbit mai departe şi a zis:

2«Ascultaţi, înţelepţilor, cuvintele mele şi voi, învăţaţilor, aţintiţi-vă urechile,

3Fiindcă urechea deosebeşte cuvintele, precum cerul gurii gustă mâncarea.

4Să cercetăm între noi ce este drept, să ştim între noi ceea ce este bine,

5Fiindcă Iov a zis: «Eu sunt drept, dar Dumnezeu nu-mi dă dreptate!

6Deşi nevinovat, trec drept mincinos; rana mea este nevindecată, deşi eu nu am nicio greşeală».

7Cine mai este ca Iov, care să bea batjocura, cum ar bea apa?

8Care să se însoţească cu cei care fac nedreptate şi să meargă în pas cu făcătorii de rele?

9Căci Iov a zis: «Omul n-are niciun folos, dacă se străduieşte să fie plăcut lui Dumnezeu».

10Dar voi oameni de inimă, ascultaţi-mă! Departe este de Dumnezeu răutatea, departe este de El nedreptatea!

11Căci Dumnezeu întoarce omului după faptele lui şi se poartă cu fiecare după purtarea lui.

12Cu adevărat, Dumnezeu nu făptuieşte răul şi Cel Atotputernic nu strâmbă dreptatea.

13Cine i-a încredinţat cârmuirea pământului şi cine i-a dat în grijă această lume întreagă?

14Dacă Dumnezeu n-ar cugeta decât la Sine Însuşi şi dacă ar lua înapoi la Sine duhul Său şi suflarea Sa,

15Toate făpturile ar pieri deodată şi omul s-ar întoarce în ţărână.

16Dacă ai minte, ascultă aceasta, pleacă urechea la cuvintele mele.

17Unul care prigoneşte dreptatea ar putea oare să domnească? Şi vei osândi tu pe Cel mare şi drept?

18El, Care strigă împăraţilor: Netrebnicilor! Şi celor mai mari de pe pământ: Nelegiuiţilor!

19El nu caută la fața celor mari şi nu face deosebire între bogat şi sărac, pentru că toţi sunt lucrarea mâinilor Sale.

20Într-o clipită ei mor şi se duc; în miez de noapte, un popor se zbuciumă şi fără greutate prăbuşeşte pe tiran.

21Pentru că ochii Domnului supraveghează cărările omului şi vede toţi paşii lui.

22Pentru El nu este nici întuneric, nici umbră, unde să se poată ascunde cei ce lucrează nelegiuirea.

23Dumnezeu n-are nevoie să privească multă vreme pe cineva, ca să-l tragă înaintea judecăţii Sale.

24El zdrobeşte pe puternici, fără lungă cercetare şi pune pe alţii în locul lor.

25De vreme ce El cunoaşte faptele lor, El îi răstoarnă în fapt de noapte şi-i zdrobeşte.

26Ca pe nişte nelegiuiţi ce sunt, El îi loveşte de față cu foarte mulţi privitori,

27Fiindcă s-au dat la o parte din preajma Sa şi n-au voit să priceapă cărările Sale

28Şi au făcut să urce până la Domnul strigătul celui sărac şi să răsune în urechile Sale plânsul celor nenorociţi.

29Dacă Domnul se odihneşte, cine poate să-L smulgă din odihna Lui şi dacă Îşi acoperă faţa, cine poate să-L mai zărească? Dar El stă şi supraveghează şi pe popoare şi pe oameni,

30Ca unul Care nu voieşte stăpânirea celor nelegiuiţi, nici poticnirea popoarelor.

31Dacă un făţarnic zice lui Dumnezeu: «Am fost târât la păcat şi nu voi mai face ce este rău,

32Ceea ce nu ştiu, Tu învaţă-mă; dacă am săvârşit vreo nedreptate nu voi porni iar de la capăt!».

33Crezi tu, după părerea ta, că Dumnezeu îi va face în schimb tot aşa? Fiindcă ai fost dispreţuitor, fiindcă te faci tu judecător în locul meu, spune-mi atunci ce ştii tu?

34Oamenii în toată firea vor zice şi tot aşa orice om cuminte care mă ascultă:

35Iov nu vorbeşte după dreapta învăţătură şi cuvintele lui nu sunt după sfânta dreptate.

36Însă Iov trebuie cercetat până la capăt cu privire la acele răspunsuri vrednice de nişte nelegiuiţi.

37El a sporit păcatul său; aici între noi el pune la îndoială greşeala lui şi îngrămădeşte vorbele sale împotriva lui Dumnezeu».

‹ Înapoi  ·  Toate cărțile  ·  Înainte ›
Întreabă Sfetnicul despre acest capitol
Toate rugăciunile  ·  Sfetnicul AI  ·  Confidențialitate