Biblia sinodală · 16 de versete
1Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălăşlui.
2Va zice Domnului: «Sprijinitorul meu eşti şi scăparea mea; Dumnezeul meu, voi nădăjdui spre Dânsul».
3Că El te va izbăvi din cursa vânătorilor şi de cuvântul tulburător.
4Cu spatele te va umbri pe tine şi sub aripile Lui vei nădăjdui; ca o armă te va înconjura adevărul Lui.
5Nu te vei teme de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua,
6De lucrul ce umblă în întuneric, de molima ce bântuie întru amiază.
7Cădea-vor dinspre latura ta o mie şi zece mii de-a dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia.
8Însă cu ochii tăi vei privi şi răsplătirea păcătoşilor vei vedea.
9Pentru că pe Domnul, nădejdea mea, pe Cel Preaînalt L-ai pus scăpare ţie.
10Nu vor veni către tine rele şi bătaie nu se va apropia de locaşul tău.
11Că îngerilor Săi va porunci pentru tine ca să te păzească în toate căile tale.
12Pe mâini te vor înălţa ca nu cumva să împiedici de piatră piciorul tău.
13Peste aspidă şi vasilisc vei păşi şi vei călca peste leu şi peste balaur.
14«Că spre Mine a nădăjduit şi-l voi izbăvi pe el, zice Domnul; îl voi acoperi pe el că a cunoscut numele Meu.
15Striga-va către Mine şi-l voi auzi pe el; cu dânsul sunt în necaz şi-l voi scoate pe el şi-l voi slăvi.
16Cu lungime de zile îl voi umple pe el, şi-i voi arăta lui mântuirea Mea».