Romani 4

1Deci, ce vom zice că a dobândit după trup strămoşul nostru Avraam?

2Căci dacă Avraam s-a îndreptat din fapte, are de ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu.

3Căci, ce spune Scriptura? Şi «Avraam a crezut lui Dumnezeu şi i s-a socotit lui ca dreptate».

4Celui care face fapte, nu i se socoteşte plata după har, ci după datorie;

5Iar celui care nu face fapte, ci crede în Cel ce îndreptează pe cel păcătos, credinţa lui i se socoteşte ca dreptate.

6Precum şi David vorbeşte despre fericirea omului căruia Dumnezeu îi socoteşte dreptatea fără fapte:

7«Fericiţi aceia, cărora li s-au iertat fărădelegile şi ale căror păcate li s-au acoperit!

8Fericit bărbatul căruia Domnul nu-i va socoti păcatul».

9Deci fericirea aceasta este ea numai pentru cei tăiaţi împrejur sau şi pentru cei netăiaţi împrejur? Căci zicem: «I s-a socotit lui Avraam credinţa ca dreptate».

10Dar cum i s-a socotit? Când era tăiat împrejur sau când era netăiat împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur.

11Iar semnul tăierii împrejur l-a primit ca pecete a dreptăţii pentru credinţa lui din vremea netăierii împrejur, ca să fie el părinte al tuturor celor ce cred, netăiaţi împrejur, pentru a li se socoti şi lor (*credinţa*) ca dreptate,

12Şi părinte al celor tăiaţi împrejur. Dar nu numai al celor care sunt tăiaţi împrejur, ci şi care umblă pe urmele credinţei pe care o avea părintele nostru Avraam, pe când era netăiat împrejur.

13Pentru că Avraam şi seminţia lui nu prin Lege au primit făgăduinţa că vor moşteni lumea, ci prin dreptatea cea din credinţă.

14Căci dacă moştenitorii sunt cei ce au Legea, atunci credinţa a ajuns zadarnică, iar făgăduinţa s-a desfiinţat,

15Căci Legea pricinuieşte mâine; dar unde nu este lege, nu este nici călcare de lege.

16De aceea (*moştenirea făgăduită*) este din credinţă, ca să fie din har şi ca făgăduinţa să rămână sigură pentru toţi urmaşii, nu numai pentru toţi cei ce se ţin de Lege, ci şi pentru cei ce se ţin de credinţa lui Avraam, care este părinte al nostru al tuturor,

17Precum este scris: «Te-am pus părinte al multor neamuri», în faţa Celui în Care a crezut, a lui Dumnezeu, Care înviază morţii şi cheamă la fiinţă cele ce încă nu sunt;

18Împotriva oricărei nădejdi, Avraam a crezut cu nădejde că el va fi părinte al multor neamuri, după cum i s-a spus: «Aşa va fi seminţia ta»;

19Şi neslăbind în credinţă, nu s-a uitat la trupul său amorţit – căci era aproape de o sută de ani – şi nici la amorţirea pântecelui Sarrei;

20Şi nu s-a îndoit, prin necredinţă, de făgăduinţa lui Dumnezeu, ci s-a întărit în credinţă, dând slavă lui Dumnezeu,

21Şi fiind încredinţat că ceea ce i-a făgăduit are putere să şi facă.

22De acea, credinţa lui i s-a socotit ca dreptate.

23Şi nu s-a scris numai pentru el că i s-a socotit ca dreptate,

24Ci se va socoti şi pentru noi, cei care credem în Cel ce a înviat din morţi pe Iisus, Domnul nostru,

25Care S-a dat pentru păcatele noastre şi a înviat pentru îndreptarea noastră.