Pentru familie, Pentru vrăjmași · 3 min de citit
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu. Cel Unul Născut din Tatăl mai înainte deveci. Care de bunăvoie ai primit moartea pe pentru mântuirea neamului omenesc cruce și, ca un mielușel fără de glas împotriva celui ce-l junghie, așa nu Ți-ai deschis gura; căci pe cruce fiind răstignit între cei doi tâlhari și batjocoririle de la cei doi potrivnici primind, spre cer Ti-ai ridicat ochii și cu bunătate Te-ai rugat:,„Părinte, iartă-le lor, că nu stiu ce fac". Tu, Doamne, ne-ai învătat să nu stăm împotriva celor răi și ai zis: „De te va lovi cineva peste obrazul cel drept întoarce-l Și pe cel stâng"Asemenea Tu ne-ai poruncit zicând: „Iubitpe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blesteamă, faceti bine celor ce vă vatămă și vă prigonesc, ca să fiti fii ai Părintelui vostru cel din ceruri, căci El răsare soarele Său peste cei buni și peste cei răi și plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți". Tu Însuți, întru tot Bunule Împărate, caută la mine, nevrednicul robul Tău, și dă-mi tărie, ca să nu mă mânii împotriva vrăjmașului meu și să nu-i întorc lui loviturile cu răzbunare, căci,numai al Meu este a răzbuna", grăiește Domnul; iar nouă, făpturilor celor după chipul și asemănarea Ta. ne-ai poruncit Tu Însuți, "ca să nu apună soarele peste mânia voastră" și daruri la sfintele Tale altare să nu aducem până nu ne vom fi împăcat mai întâi cu cei în neîntelegeri cu noi. Tu deci, Care în luminoasa și sfânta rugăciune „Tatăl nostru' ne înveți să ne rugămzicând: "și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri", ajută-mi, Doamne, ca, potrivit cuvintelor Tale, să răsplătesc cu bine celor ce mă urăsc, celor ce mă vatămă și celor ce mă prigonesc. Dă-le, Doamne, pacea Ta, luminează-le mintea, ca să Te cunoască pe Tine și poruncile Tale, curățește-le inima și o mlădie, ca să-și vadă greșelile și să se căiască de nedreptățile lor! Nu-i lăsa pe ei, Doamne, în rătăcire și în păcat! Trimite-le lor binecuvântarea Ta, ca să se întoarcă și să se mântuiască și să fie vii întru Împărăția Ta! Iar mie, Stăpâne, dăruiește-mi duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei pentru ca în pace și cu bucurie să grăiesc către Tine unele ca acestea:,„Iartă-ne nouă greselile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri", Doamne, miluieste pe cei ce mă urăsc, se sfădesc cu mine și mă ocărăsc, asemenea și pe cei ce mă grăiesc de rău, ca nu cumva vreunu dintre ei să pătimească ceva rău pentru mine. necuratul, nici în veacul acesta de acum, nici în cel ce va să fie. Ci-i sfinteste pe ei cu mila Ta și-i acoperă cu bunătatea Ta, Preabunule Stăpâne. Amin.