Facerea 50

1Atunci Iosif, căzând pe faţa tatălui său, l-a plâns şi l-a sărutat.

2Apoi a poruncit Iosif doctorilor, slujitori ai săi, să îmbălsămeze pe tatăl său şi doctorii au îmbălsămat pe Israel.

3După ce s-au împlinit patruzeci de zile, că atâtea zile trebuie pentru îmbălsămare, l-au plâns Egiptenii şaptezeci de zile.

4Iar dacă au trecut zilele plângerii lui, a zis Iosif curtenilor lui Faraon: «De am aflat bunăvoinţă în ochii voştri, ziceţi lui Faraon aşa:

5Tatăl meu m-a jurat şi a zis: Iată, eu am să mor; tu însă să mă îngropi în mormântul meu, pe care mi l-am săpat eu în pământul Canaan. Şi acum aş vrea să mă duc ca să îngrop pe tatăl meu şi să mă întorc». Și i s-au spus lui Faraon cuvintele lui Iosif,

6Iar Faraon a răspuns: «Du-te şi îngroapă pe tatăl tău, cum te-a jurat el!».

7Deci, s-a dus Iosif să îngroape pe tatăl său şi au mers împreună cu el toţi slujitorii lui Faraon, bătrânii casei lui şi toţi bătrânii din ţara Egiptului

8Şi toată casa lui Iosif şi fraţii lui şi toată casa tatălui său şi neamul lui. Numai copiii lor şi oile şi vitele lor le-au lăsat în ţara Goşen.

9Au plecat de asemenea cu el căruţe şi călăreţi şi s-a făcut tabăra mare foarte.

10Şi ajungând ei la aria lui Atad de lângă Iordan, au plâns acolo plângere mare şi tare foarte şi a jelit Iosif pe tatăl său şapte zile.

11Văzând Canaaneii, locuitorii ţinutului aceluia, plângerea de la aria Atad, au zis: «Mare e plângerea aceasta la Egipteni». De aceea s-a dat locului aceluia numele Abel-Miţraim, adică plângerea Egiptenilor, care loc e dincolo de Iordan.

12Aşa au făcut fiii lui Iacov cu Iacov, cum le poruncise el:

13L-au dus fiii lui în pământul Canaan şi l-au îngropat în peştera din ţarina Macpela, cea de lângă Mamvri, pe care o cumpărase Avraam cu ţarină cu tot de la Efron Heteul, ca moşie de îngropare.

14Apoi Iosif, după îngroparea tatălui său, s-a întors în Egipt, şi el, şi fraţii lui, şi toţi cei ce merseseră cu el la îngroparea tatălui său.

15Văzând însă fraţii lui Iosif că a murit tatăl lor, au zis ei: «Ce vom face, dacă Iosif ne va urî şi va vrea să se răzbune pentru răul ce i-am făcut?».

16Atunci au trimis ei la Iosif să i se spună: «Tatăl tău înainte de moarte te-a jurat şi a zis:

17«Aşa să spuneţi lui Iosif: Iartă fraţilor tăi greşeala şi păcatul lor şi răul ce ţi-au făcut. Iartă deci vina robilor Dumnezeului tatălui tău!». Şi a plâns Iosif când i s-au spus acestea.

18Apoi au venit şi fraţii lui şi, căzând înaintea lui, au zis: «Iată, noi suntem robii tăi».

19Iar Iosif le-a zis: «Nu vă temeţi! Sunt eu, oare, în locul lui Dumnezeu?

20Iată, voi aţi uneltit asupra mea rele, dar Dumnezeu le-a întors în bine, ca să facă cele ce sunt acum şi să păstreze viaţa unui popor numeros.

21Deci nu vă mai temeţi! Eu vă voi hrăni pe voi şi pe copiii voştri». Şi i-a mângâiat şi le-a vorbit de la inimă.

22Apoi a locuit Iosif în Egipt, el şi fraţii lui şi toată casa tatălui său. Şi a trăit Iosif o sută zece ani.

23Şi a văzut Iosif pe urmaşii lui Efraim până la al treilea neam. De asemenea şi copiii lui Machir, fiul lui Manase, s-au născut pe genunchii lui Iosif.

24În cele din urmă a zis Iosif către fraţii săi: «Iată, am să mor. Dar Dumnezeu vă va cerceta, vă va scoate din pământul acesta şi vă va duce în pământul pentru care Dumnezeul părinţilor noştri S-a jurat lui Avraam şi lui Isaac şi lui Iacov».

25La urmă a jurat Iosif pe fiii lui Israel, zicând: «Dumnezeu are să vă cerceteze, dar voi să scoateţi oasele mele de aici!».

26Şi a murit Iosif de o sută zece ani. L-au îmbălsămat şi l-au pus într-un sicriu, în pământul Egiptului.