Biblia sinodală · 22 de versete
1Sufletul meu este dezgustat de viaţa mea. Voi lăsa să curgă slobodă tânguirea mea şi voi vorbi întru suferinţa sufletului meu.
2Voi spune către Domnul: Nu mă osândi; lămureşte-mă, să ştiu pentru ce Te cerţi cu mine.
3Care e folosul Tău, când eşti aprig şi dispreţuieşti făptura mâinilor Tale şi eşti surâzător la sfatul celor răi?
4Ai Tu ochi materiali şi vezi lucrurile precum le vede omul?
5Zilele Tale sunt oare ca zilele omului şi anii Tăi ca anii omeneşti,
6Ca să cercetezi fărădelegea mea şi să cauţi păcatul meu,
7Când ştii bine că nu sunt vinovat şi că nimeni nu mă poate scăpa din mâna Ta?
8Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit şi apoi Tu mă nimiceşti în întregime.
9Adu-Ți aminte că m-ai făcut din pământ şi că mă vei întoarce în ţărână.
10Nu m-ai turnat oare ca pe lapte şi nu m-ai închegat ca pe caş?
11M-ai îmbrăcat în piele şi în carne, m-ai ţesut din oase şi din vine;
12Apoi mi-ai dat viaţă, şi bunăvoinţa Ta şi purtarea Ta de grijă au ţinut vie suflarea mea,
13Şi ceea ce Tu ţineai ascuns în inima Ta, iată ştiu acum gândul Tău:
14Dacă păcătuiesc, Tu mă supraveghezi şi nu mă dezvinovăţeşti de greşeala mea.
15Dacă sunt vinovat este amar de mine şi dacă sunt drept nu cutez să ridic capul, ca unul ce sunt sătul de ocară şi sunt apăsat de necazuri.
16Şi astfel fără vlagă cum sunt, Tu mă vânezi ca un leu şi din nou Te arăţi minunat faţă de mine.
17Tu înnoieşti duşmănia Ta împotriva mea. Tu sporeşti mânia Ta asupră-mi ca nişte oştiri primenite care se luptă cu mine.
18De ce m-ai scos din sânul mamei mele? Aş fi murit şi niciun ochi nu m-ar fi văzut!
19Aş fi fost ca unul care n-a fost niciodată şi din pântecele mamei mele aş fi trecut în mormânt.
20Nu sunt oare zilele mele destul de puţine? Dă-Te la o parte ca să pot să-mi vin puţin în fire,
21Mai înainte ca să plec spre a nu mă mai întoarce din ţinutul întunericului şi al umbrelor morţii,
22Ţara de întuneric şi neorânduială unde lumina e totuna cu bezna».