Iov 19

1Atunci Iov a început să vorbească şi a zis:

2«Câtă vreme veţi întrista voi sufletul meu şi mă veţi zdrobi cu cuvântările voastre?

3Iată a zecea oară de când mă batjocoriţi. Nu vă este ruşine că vă purtaţi aşa?

4Chiar dacă ar fi adevărat că am păcătuit, greşeala mea este pe capul meu.

5Iar dacă voi vă faceţi tari şi mari împotriva mea şi-mi scoateţi ochii cu ticăloşia mea,

6Să ştii că Dumnezeu este Cel ce mă urmăreşte şi că El m-a învăluit cu laţul Său.

7Dacă strig de multa-apăsare, nu primesc niciun răspuns; ţip în gura mare, dar nimeni nu-mi face dreptate.

8El a astupat calea mea, ca să nu mai trec pe ea, şi a acoperit cu beznă toate drumurile mele.

9M-a dezbrăcat de mărirea mea şi mi-a smuls cununa de pe cap.

10M-a dărâmat de jur împrejur şi sunt în ceasul morţii şi nădejdea mea a scos-o din rădăcină ca pe un copac.

11Aprins-a împotriva mea mânia Sa şi m-a luat drept duşmanul Său.

12Hoardele Sale sosesc grămadă, îşi fac drum până la mine şi pun tabără de jur împrejurul cortului meu.

13A depărtat pe fraţii mei de lângă mine şi cunoscuţii mei îşi întorc faţa când mă văd.

14Rudele mele au pierit, casnicii mei au uitat de mine.

15Cei ce locuiau împreună cu mine şi slujnicele mele se uită la mine ca la un străin; sunt în ochii lor ca unul venit din altă ţară.

16Chem pe sluga mea şi nu-mi răspunde, măcar că o rog cu gura mea.

17Suflarea mea a ajuns nesuferită pentru femeia mea şi am ajuns să miros greu pentru fiii cei născuţi din coapsele mele.

18Până şi copiii îmi arată dispreţ; când mă scol, vorbesc pe seama mea.

19Toţi sfetnicii mei cei mai de aproape mă urgisesc şi aceia pe care îi iubeam s-au întors împotriva mea.

20Oasele mele ies afară din piele şi nu mi-au mai rămas tefere decât gingiile.

21Milă fie-vă de mine, aveţi milă de mine, o, voi, prietenii mei, căci mâna lui Dumnezeu m-a lovit!

22De ce mă prigoniţi cu urgia lui Dumnezeu şi nu vă mai săturaţi de carnea mea?

23Cât aş vrea ca vorbele mele să fie scrise, cât aş vrea să fie săpate pe aramă.

24Să fie săpate pe veci, cu un condei de fier şi de plumb, într-o stâncă!

25Dar eu ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că El, în ziua cea de pe urmă, va ridica iar din pulbere această piele a mea ce se destramă.

26Şi afară din trupul meu voi vedea pe Dumnezeu.

27Pe El Îl voi vedea şi ochii mei Îl vor privi, nu ai altuia. Şi de dorul acesta măruntaiele mele tânjesc în mine.

28Iar dacă ziceţi: Cum îl vom urmări şi ce pricină de proces vom găsi noi în el?

29Temeţi-vă de sabie, pentru voi înşivă, când mânia va izbucni împotriva greşelii voastre. Şi atunci veţi învăţa că este o judecată!».