Iov 21

1Atunci Iov a vorbit încă o dată şi a zis:

2«Ascultaţi cu luare-aminte cuvântul meu şi aici să se oprească mângâierile voastre.

3Îngăduiţi-mi să vorbesc şi eu, şi după ce voi vorbi, atunci poţi să-ţi baţi joc.

4Oare plângerea mea se înalţă împotriva unui om? Şi atunci răbdarea mea cum n-o să fie pe sfârşite?

5Uitaţi-vă la mine şi miraţi-vă foarte şi puneţi mâna la gură.

6Căci, când mă gândesc, mă apucă groaza şi toată carnea de pe mine tremură.

7Pentru ce ticăloşii au viaţă, ajung la adânci bătrâneţe şi sporesc în putere?

8Urmaşii lor se ridică voinici în faţa lor şi odraslele lor dăinuiesc sub ochii lor.

9Casele lor stau nevătămate, fără teamă şi varga lui Dumnezeu nu stă deasupra lor.

10Taurii sunt plini de vlagă şi prăsitori, juncanele lor fată şi nu leapădă.

11Copiii lor zburdă ca oile şi odraslele lor dănţuiesc împrejur.

12Ei cântă din tobă şi din harfă şi se desfată la sunetele flautului.

13Îşi isprăvesc zilele în fericire şi coboară cu pace în împărăţia morţii.

14Şi tocmai ei ziceau lui Dumnezeu: «În lături de la noi! Nu vrem deloc să cunoaştem căile Tale!

15Cine este Cel Atotputernic ca să-I slujim Lui şi ce folos vom avea să-I înălţăm rugăciuni?».

16N-ai zice, oare, că fericirea lor e în mâna lor? Sfatul celor răi nu este totdeauna departe de Dumnezeu?

17De câte ori se stinge candela nelegiuiţilor şi nenorocirea dă năvală peste ei? De câte ori Dumnezeu nimiceşte cu mânia Sa pe cei răufăcători,

18Ca să fie ei ca paiul în bătaia vântului şi ca pleava pe care o răsuceşte vârtejul?

19Dumnezeu, vei zice, păstrează pentru copiii lui răsplata fărădelegii lui. Dar să-l pedepsească pe el însuşi, ca să se înveţe.

20Să-şi vadă cu ochii nenorocirea şi să se adape din mânia Celui Atotputernic!

21Fiindcă ce-i mai pasă de casa lui, după moartea lui, când numărul lunilor lui a fost retezat?

22Dar nu cumva Îi vom da noi învăţătură lui Dumnezeu, Lui care stă şi judecă pe cei de sus?

23Unul moare, în plinătatea puterii sale, când este înconjurat de fericire şi de pace,

24Când găleţile îi sunt pline de lapte şi oasele pe care le suge, pline cu măduvă.

25Altul moare, cu sufletul copleşit de amărăciune, fără să fi gustat vreo fericire.

26Şi unul şi altul se culcă în ţărână şi viermii îi cotropesc.

27Ştiu prea bine gândurile voastre şi socotinţele pe care vi le făuriţi în privinţa mea.

28Voi ziceţi în mintea voastră: Unde este casa asupritorului şi unde este cortul în care locuiau nelegiuiţii?

29N-aţi întrebat oare pe cei ce trec pe drum şi n-aţi recunoscut dreptatea spuselor lor?

30Anume cum că în ziua nenorocirii cel rău este cruţat şi că în ceasul mâniei el scapă?

31Cine îl mustră în faţă pentru purtarea lui şi cine-i întoarce cu aceeaşi măsură faptele pe care le-a făcut?

32Iar când este dus la locul de odihnă, din stâlpul de la căpătâi el parcă stă de strajă.

33Bulgării pământului îi sunt uşori; în convoi pe urma lui înaintează toată lumea, şi înaintea lui o mulţime nenumărată.

34Atunci, ce sunt deşartele mângâieri pe care mi le daţi? Din toate cuvintele voastre nu rămâne decât înşelăciune».