Biblia sinodală · 25 de versete
1Apoi Iov a mers mai departe cu pildele sale şi a zis:
2«O, dacă aş fi încă o dată ca în lunile de mai înainte, ca în zilele când Dumnezeu mă ocrotea,
3Ca atunci când El ţinea strălucitoare deasupra capului meu candela Sa şi, luminat de ea, eu străbăteam prin întuneric!
4De ce nu sunt încă o dată ca în zilele toamnei mele, când Dumnezeu ţinea parte cortului meu,
5Când Cel Atotputernic era încă cu mine şi împrejurul meu stăteau feciorii mei,
6Iar picioarele mele se scăldau în lapte şi stânca aspră izvora pentru mine pâraie de untdelemn?
7Atunci când ieşeam la poarta de sus a cetăţii şi aşezam în piaţă scaunul meu,
8Tineretul, văzându-mă, se ascundea cu sfială, iar cei bătrâni se ridicau în picioare şi rămâneau aşa.
9Fruntaşii poporului îşi opreau cuvântările şi îşi puneau mâna la gură.
10Glasul căpeteniilor scădea şi limba lor se lipea de cerul gurii.
11Căci urechea care mă auzea mă fericea şi ochiul care mă vedea îmi dădea mare mărturie.
12Fiindcă scăpam de pieire pe cel sărman care striga după ajutor şi pe orfanul fără sprijin.
13Binecuvântările celui ce era gata să piară veneau asupră-mi şi umpleam de bucurie inima văduvei.
14Mă îmbrăcam întru dreptate, ca într-un veşmânt şi judecata mea cea dreaptă era mantia mea şi turbanul meu.
15Eram ochii celui orb şi piciorul celui şchiop;
16Eram tatăl celor neputincioşi şi cercetam cu sârguinţă pricinile care îmi erau necunoscute.
17Sfărâmam fălcile nelegiuitului şi smulgeam prada din dinţii lui.
18Şi îmi ziceam: Voi adormi în cuibul meu şi ca pasărea Phoenix voi înmulţi zilele mele.
19Rădăcina mea se va răsfira pe lângă apă şi roua se va lăsa, noaptea, peste ramurile mele.
20Slava mea va întineri neîncetat şi arcul meu se va înnoi în mâna mea.
21Oamenii mă ascultau şi stăteau fără grai şi aşteptau să audă sfatul meu.
22După ce le vorbeam eu, ei nu mai spuneau nimic şi cuvântul meu cădea asupra lor picătură cu picătură.
23Mă aşteptau precum aştepţi ploaia şi căscau gura lor, ca pentru bura de primăvară.
24Dacă le surâdeam, nu-şi credeau ochilor şi surâsul meu nu-l lăsau să se piardă.
25Le arătam care este dreapta cale şi stăteam mereu în fruntea lor, stăteam ca un împărat, între ostaşii săi şi, oriunde-i duceam, ei veneau după mine.