Iov 3

1După aceea, Iov a deschis gura sa şi a blestemat ziua în care s-a născut.

2Şi Iov a vorbit şi a zis:

3«Piară ziua în care m-am născut şi noaptea care a zis: un prunc de parte bărbătească s-a zămislit!

4Ziua aceea să se facă întuneric şi Domnului din Cer să nu-I pese de ea şi lumina să n-o mai lumineze.

5Bezna şi umbra morţii s-o cotropească, norii s-o învăluiască şi toate negurile s-o înspăimânte!

6Întunericul să cuprindă noaptea aceea şi să nu mai fie pusă în zilele anului şi în socoteala lunilor să nu mai intre!

7Pustie să rămână noaptea aceea şi nicio bucurie să nu pătrundă în ea!

8Blestemată să fie de către cei ce blesteamă zilele, de către cei ce ştiu să descânte Leviatanul.

9Să se întunece stelele revărsatului zorilor ei; să aştepte lumina şi nimic să nu vină şi să nu mai vadă genele aurorei,

10Pentru că n-a închis pântecele care m-a zămislit şi n-a ascuns durerea dinaintea ochilor mei.

11De ce n-am murit când eram în sânul mamei mele? Şi nu mi-am dat duhul, ieşind din pântecele ei?

12De ce m-au primit cei doi genunchi şi de ce cei doi sâni mi-au dat să sug?

13Căci acum aş sta culcat şi liniştit, aş dormi şi m-aş odihni,

14Cu împăraţii şi cu dregătorii pământului, care şi-au zidit morminte în singurătate,

15Sau cu domnitorii care umplu de aur şi de argint casele lor.

16Sau de ce n-am fost o stârpitură aruncată şi ascunsă, ca acei prunci care n-au apucat să vadă lumina?

17Acolo cei nelegiuiţi se astâmpără şi cei împovăraţi se odihnesc.

18Acolo cei ce poartă lanţuri ajung la liman de pace şi nu mai aud glasul paznicului.

19Mic şi mare acolo sunt tot una şi robul a scăpat de stăpânul său.

20Pentru ce dă Dumnezeu lumina vieţii celui nenorocit şi zile celor cu sufletul amărât;

21Celor ce aşteaptă moartea, şi ea nu vine, şi care scormonesc după ea mai mult ca după o comoară;

22Celor ce se bucură cu bucurie mare şi sunt plini de fericire, fiindcă au găsit un mormânt;

23Celui care nu ştie încotro să meargă şi pe care îl îngrădeşte Dumnezeu de jur-împrejur?

24Gemetele mele sunt pâinea mea şi vaietele mele curg ca apa.

25De ceea ce mă tem, aceea mi se întâmplă şi de ceea ce mi-e frică tocmai de aceea am parte.

26N-am nici tihnă, nici odihnă, nu-mi găsesc nicio pace şi zbuciumul mă stăpâneşte».