Marcu 12

1Şi a început să le vorbească în pilde: Un om a sădit o vie, a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe.

2Şi la vreme, a trimis la lucrători o slugă, ca să ia de la ei din roadele viei.

3Dar ei, punând mâna pe ea, au bătut-o şi i-au dat drumul fără nimic.

4Şi a trimis la ei, iarăşi, altă slugă, dar şi pe aceea lovind-o cu pietre, i-au spart capul şi au ocărât-o.

5Şi a trimis alta. Dar şi pe aceea au ucis-o; şi pe multe altele: pe unele bătându-le, iar pe altele ucigându-le.

6Mai avea şi un fiu iubit al său şi în cele din urmă l-a trimis la lucrători, zicând: Se vor ruşina de fiul meu.

7Dar acei lucrători au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi moştenirea va fi a noastră.

8Şi prinzându-l l-au omorât şi l-au aruncat afară din vie.

9Ce va face acum stăpânul viei? Va veni şi va pierde pe lucrători, iar via o va da altora.

10Oare nici Scriptura aceasta n-aţi citit-o: «Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului?

11De la Domnul s-a făcut aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri».

12Şi căutau să-L prindă, dar se temeau de popor. Căci înţeleseseră că împotriva lor zisese pilda aceasta. Şi lăsându-L, s-au dus.

13Şi au trimis la El pe unii din farisei şi din irodiani, ca să-L prindă în cuvânt.

14Iar ei, venind, I-au zis: Învăţătorule, ştim că spui adevărul şi nu-Ţi pasă de nimeni, fiindcă nu cauţi la faţa oamenilor, ci cu adevărat înveţi calea lui Dumnezeu. Se cuvine a da dajdie Cezarului sau nu? Să dăm sau să nu dăm?

15El însă, cunoscând făţărnicia lor, le-a zis: Pentru ce Mă ispitiţi? Aduceţi-Mi un dinar ca să-l văd.

16Şi I-au adus. Şi i-a întrebat Iisus: Al cui e chipul acesta în inscripţia de pe el? Iar ei I-au zis: Ale Cezarului.

17Iar Iisus a zis: Daţi Cezarului cele ale Cezarului, iar lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu. Şi se mirau de El.

18Şi au venit la El saducheii care zic că nu este înviere, şi-L întrebau zicând:

19Învăţătorule, Moise ne-a lăsat scris că, de va muri fratele cuiva şi va lăsa femeia fără copil, să ia fratele său pe femeia lui şi să ridice urmaş fratelui.

20Şi erau şapte fraţi. Şi cel dintâi şi-a luat femeie, dar, murind, n-a lăsat urmaş.

21Şi a luat-o pe ea al doilea, şi a murit, nelăsând urmaş. Tot aşa şi al treilea.

22Şi au luat-o toţi şapte şi n-au lăsat urmaş. În urma tuturor a murit şi femeia.

23La înviere, când vor învia, a căruia dintre ei va fi femeia? Căci toţi şapte au avut-o de soţie.

24Şi le-a zis Iisus: Oare nu pentru aceasta rătăciţi, neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?

25Căci, când vor învia din morţi, nici nu se mai însoară, nici nu se mai mărită, ci sunt ca îngerii din ceruri.

26Iar despre morţi că vor învia, n-aţi citit, oare, în cartea lui Moise, când i-a vorbit Dumnezeu din rug, zicând: «Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov»?

27Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morţi, ci a celor vii. Mult rătăciţi!

28Şi apropiindu-se unul din cărturari, care îi auzise vorbind între ei, şi văzând că bine le-a răspuns, L-a întrebat: Care poruncă este întâia dintre toate?

29Iisus i-a răspuns că întâia este: «Ascultă, Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn».

30Şi: «Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta». Aceasta este cea dintâi poruncă.

31Iar a doua e aceasta: «Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi». Mai mare decât acestea nu este altă poruncă.

32Şi I-a zis cărturarul: Bine, Învăţătorule. Adevărat ai zis că unul este Dumnezeu şi nu este altul afară de El.

33Şi a-L iubi pe El din toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul şi din toată puterea şi a iubi pe aproapele tău ca pe tine însuţi este mai mult decât toate arderile de tot şi decât toate jertfele.

34Iar Iisus, văzându-l că a răspuns cu înţelepciune, i-a zis: Nu eşti departe de Împărăţia lui Dumnezeu. Şi nimeni nu mai îndrăznea să-L mai întrebe.

35Şi învăţând Iisus în templu, grăia zicând: Cum zic cărturarii că Hristos este Fiul lui David?

36Însuşi David a zis întru Duhul Sfânt: «Zis-a Domnul Domnului meu: Şezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmaşii tăi aşternut picioarelor Tale».

37Deci însuşi David Îl numeşte pe El Domn; de unde dar este fiul lui? Şi mulţimea cea multă Îl asculta cu bucurie.

38Şi le zicea în învăţătura Sa: Luaţi seama la cărturari cărora le place să se plimbe în haine lungi şi să li se plece lumea în pieţe,

39Şi să stea în băncile dintâi în sinagogi şi să stea în capul mesei la ospeţe,

40Ei, care secătuiesc casele văduvelor şi de ochii lumii se roagă îndelung, îşi vor lua mai multă osândă.

41Şi şezând în preajma cutiei darurilor, Iisus privea cum mulţimea aruncă bani în cutie. Şi mulţi bogaţi aruncau mult.

42Şi venind o văduvă săracă, a aruncat doi bani, adică un codrant.

43Şi chemând la Sine pe ucenicii Săi le-a zis: Adevărat grăiesc vouă că această văduvă săracă a aruncat în cutia darurilor mai mult decât toţi ceilalţi.

44Pentru că toţi au aruncat din prisosul lor, pe când ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, toată avuţia sa.