Biblia sinodală · 22 de versete
1O, cum s-a întunecat aurul, şi cel mai curat aur şi-a schimbat faţa; pietrele nestemate vărsate au fost la colţul tuturor uliţelor!
2Feciorii Sionului, cei mai de seamă altădată, cântăriţi cu aur, cum au ajuns să fie socotiţi ca vasele de lut, lucru de mână de olar!
3Chiar şi şacalii îşi dau sânul ca puii lor să sugă, dar fiica poporului meu ajuns-a crudă, ca struţii în pustiu.
4Din pricina setei lipitu-s-a limba sugaciului de cerul gurii lui; copiii cer pâine, dar nimeni nu le-o întinde.
5Cei care mâncau odinioară mâncăruri alese cad de foame pe uliţe; cei care au fost crescuţi în purpură stau trântiţi în gunoi.
6Vina fiicei poporului meu a fost mai mare decât a Sodomei, prăbuşită într-o clipă, nu de mână omenească.
7Căpeteniile ei erau mai strălucitoare decât zăpada, mai albe decât laptele; trupul lor era mai roşu decât mărgeanul, ca safirul era înfăţişarea lor.
8Chipul lor a ajuns mai negru decât funinginea, pe uliţe nu-i poţi cunoaşte; pielea lor s-a zbârcit pe oase, s-a uscat ca o aşchie de lemn.
9Mai fericiţi au fost cei care au căzut de sabie decât cei morţi de foame, care se prăpădesc încet, doborâţi de lipsa roadelor de pe câmp.
10Femeile, deşi miloase, au fiert cu mâinile lor copiii şi i-au mâncat în vremea căderii fiicei poporului meu.
11Sfârşit-a Domnul mânia, vărsat-a pe deplin urgia aprinderii Lui; şi în Sion a aprins un foc care l-a mistuit.
12Nici n-ar fi putut să creadă regii pământului şi toţi locuitorii lumii că vrăjmaşul şi apăsătorul ar putea să intre pe porţile Ierusalimului!
13Dar s-a întâmplat, din pricina păcatelor profeţilor (*mincinoşi*) şi a fărădelegilor preoţilor, care au vărsat în mijlocul lui sângele celor drepţi.
14Pe uliţe rătăceau pătaţi de sânge, şi nimeni nu se atingea de hainele lor.
15«Păziţi-vă! Un necurat!», striga lumea după ei. «Fugiţi, la o parte, nu-i atingeţi!». Şi dacă mai voiesc să rătăcească undeva – se zicea printre neamuri –, n-ar trebui să rămână aici!
16Faţa plină de mânie a Domnului i-a risipit pe ei. Pe preoţi nimeni nu-i mai lua în seamă, de bătrâni nu se îndura.
17Şi ochii noştri se sting de supărare, aşteptând zadarnic un ajutor! Din turnul nostru ne-am uitat departe spre un popor al cărui ajutor nu vine.
18Şi pândeau paşii noştri ca să nu umblăm prin pieţele noastre. Sfârşitul nostru se apropia, sosise!
19Prigonitorii noştri erau mai iuţi decât vulturii de pe cer; umblau după noi prin munţi, ne pândeau în pustiu.
20Suflarea vieţii noastre, unsul Domnului, a fost prins în groapa lor – acela despre care noi ziceam: «La umbra lui vom vieţui printre popoare».
21Bucură-te şi te veseleşte, fiica Edomului, tu care locuieşti în pământul Uţ; şi la tine va veni cupa; vei bea şi te vei lăsa goală.
22Fărădelegea ta, o, fiică a Sionului, s-a sfârşit; la fel robia. Dar ţie îţi cercetează păcatele, o, fiică a Edomului, şi dă pe faţă fărădelegile tale!