Biblia sinodală · 6 de versete
1Când a întors Domnul robia Sionului ne-am umplut de mângâiere.
2Atunci s-a umplut de bucurie gura noastră şi limba noastră de veselie; atunci se zicea între neamuri: «Mari lucruri a făcut Domnul cu ei!».
3Mari lucruri a făcut Domnul cu noi: ne-a umplut de bucurie.
4Întoarce, Doamne, robia noastră, cum întorci pâraiele spre miazăzi.
5Cei ce seamănă cu lacrimi, cu bucurie vor secera.
6Mergând mergeau şi plângeau, aruncând seminţele lor, dar venind vor veni cu bucurie, ridicând snopii lor.